Prima pagină » International » Vladimir Putin: Naționalizarea activelor rusești este „O armă cu două tăișuri”

Vladimir Putin: Naționalizarea activelor rusești este „O armă cu două tăișuri”

05 apr. 2022, 19:58,
în International

Astăzi, 5 aprilie, președintele rus, Vladimir Putin, a reacționat la propunerea Germaniei privind naționalizarea activelor rusești și a declarat că posibilitatea naționalizării a în străinătate este „o armă cu două tăișuri”. Președintele Putin a sugerat, astfel, că Rusia este capabilă să răspundă cu aceeași monedă.

Anunțul liderului Rusiei vine la o zi după ce Germania a anunțat că statul german urmează să preia conducerea subsidiarei din Germania a companiei rusești Gazprom până la data de 30 septembrie, după ce firma rusă a anunțat, vineri, că și-a întrerupt operațiunile la Gazprom Germania.

„Guvernul face ce este necesar pentru a asigura securitatea aprovizionării în Germania  – care includă să nu expună infrastructurile energetice din Germania la decizii arbitrare ale Kremlinului”, a spus ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

steag Germania steag Rusia

Vladimir Putin a reacționat la propunerea Germaniei privind naționalizarea activelor rusești

Reacția lui Vladimir Putin la planul pentru naționalizarea activelor rusești

Vladimir Putin a transmis că partenerii Rusiei ar încerca să își transfere greșelile din domeniile energiei și a economiei spre Rusia.

„Asistăm la o altă încercare a partenerilor noștri de a-și transfera propriile greșeli în domeniul economiei și energiei către Rusia. Și să rezolvăm din nou problemele și problemele care apar în această privință pe cheltuiala noastră. Mai mult decât atât, auzim deja declarații ale oficialilor despre posibila naționalizare a unora dintre bunurile noastre. Ei bine, vom merge departe. Să nu uite nimeni că armele au două tăișuri”, a spus președintele rus.

Vladimir Putin foaie si pix in mana

Vladimir Putin a transmis că partenerii Rusiei ar încerca să își transfere greșelile din domeniile energiei și a economiei spre Rusia

Dmitri Peskov, despre planul de naționalizare elaborat de Ministerul de Finanțe al Germaniei

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat anterior că planul elaborat de Ministerul de Finanțe al Germaniei privind naționalizarea activelor rusești din Germania ale Gazprom și Rosneft ar încălca toate regulile internaționale.

„Un astfel de plan ar încălca foarte grav dreptul internațional și toate regulile și legile imaginabile și de neconceput. Prin urmare, vom monitoriza îndeaproape. Considerăm, desigur, că și studiul problemei în sine este inacceptabil”, a spus Peskov.

Dmitri Peskov a declarat că planul elaborat de Ministerul de Finanțe al Germaniei ar încălca toate regulile internaționale

Toate exporturile de gaze și alte mărfuri vor fi plătite în ruble

Reamintim faptul că, la sfârșitul lunii martie, Vladimir Putin a semnat un decret prin care a ordonat ca exporturile de gaze rusești să fie plătite în ruble.

Într-o postare de pe reţelele de socializare, preşedintele parlamentului Volodin a declarat: „Dacă vreți gaz, găsiți ruble. În plus, ar fi corect – acolo unde este benefic pentru țara noastră – să lărgim lista de produse de export la care se practică prețul în ruble pentru a include: îngrășăminte, cereale, ulei alimentar, petrol, cărbune, metale, lemn etc.”.

conducte galbene de gaz

Vladimir Putin a semnat un decret prin care a ordonat ca exporturile de gaze rusești să fie plătite în ruble

Gazprom a continuat să trimită gaz spre Europa

În ciuda ultimatumul dat de președintele Putin cu privire la efectuarea plăților pentru gaze în ruble din partea țărilor neprietenoase, gazul rusesc continuă să curgă spre Europa. Fluxurile au rămas stabile prin două dintre cele trei conducte principale care aduc gazul rusesc în Europa – Nord Stream 1, care traversează Marea Baltică, și în Slovacia, prin Ucraina.

Gazprom, gigantul rusesc de stat din domeniul gazelor, a declarat că a continuat să aprovizioneze Europa prin Ucraina, în conformitate cu cererile consumatorilor.

Compania nu a oferit detalii şi nici nu a explicat decizia privind naționalizarea activelor rusești din Germania și de a renunţa la toate activele companiei, care includ subsidiare în Marea Britanie, Elveţia şi Cehia.

sigla Gazprom, exportator de gaze naturale din Europa

Gazprom, gigantul rusesc de stat din domeniul gazelor, a declarat că a continuat să aprovizioneze Europa prin Ucraina

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 decembrie 2025
10 decembrie 2025
Articole similare
Câte produse din Iași sunt pe rafturile supermarketurilor? Director: „Toate rețelele marilor magazine sunt interesate să încheie contracte cu producătorii locali”
02:00
Câte produse din Iași sunt pe rafturile supermarketurilor? Director: „Toate rețelele marilor magazine sunt interesate să încheie contracte cu producătorii locali”
Primarul din Iași, amendat cu 100.000 de lei, se revoltă: „Asta e România. I-a speriat ministra că îi schimbă și au plan de amenzi”
02:00
Primarul din Iași, amendat cu 100.000 de lei, se revoltă: „Asta e România. I-a speriat ministra că îi schimbă și au plan de amenzi”
Mesajul unui cunoscut om de afaceri din Iași, după un control de la Antifraudă. „Nu am mai trăit așa ceva în 20 de ani de antreprenoriat”
02:00
Mesajul unui cunoscut om de afaceri din Iași, după un control de la Antifraudă. „Nu am mai trăit așa ceva în 20 de ani de antreprenoriat”
Situație revoltătoare la CTP Iași! O pensionară de 72 de ani, umilită și lăsată fără card după o călătorie cu autobuzul 44. Iată cum s-a întâmplat totul
02:00
FOTO Situație revoltătoare la CTP Iași! O pensionară de 72 de ani, umilită și lăsată fără card după o călătorie cu autobuzul 44. Iată cum s-a întâmplat totul
Mister: bărbatul, spulberat de o femeie la volanul unui Mercedes, la ieșirea din Lețcani, nu a fost nici acum identificat
02:00
FOTOVIDEO Mister: bărbatul, spulberat de o femeie la volanul unui Mercedes, la ieșirea din Lețcani, nu a fost nici acum identificat
O firmă din județul Neamț va furniza microbuzul pentru elevii din comuna Tomești! Investiția depășește 400.000 de lei
02:00
O firmă din județul Neamț va furniza microbuzul pentru elevii din comuna Tomești! Investiția depășește 400.000 de lei
Se râde copios pe faza asta. Și foști colegi și foști profesori
02:00
Se râde copios pe faza asta. Și foști colegi și foști profesori
Asta da scuză: un șofer din Iași, prins beat „turtă” la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise, iar copiilor le era teamă să stea singuri
02:00
Asta da scuză: un șofer din Iași, prins beat „turtă” la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise, iar copiilor le era teamă să stea singuri
Peste 70% dintre angajatorii din Iași s-au înscris în REGES Online. Termenul expiră pe 31 decembrie 2025, iar amenzile ajung până la 20.000 de lei
02:00
Peste 70% dintre angajatorii din Iași s-au înscris în REGES Online. Termenul expiră pe 31 decembrie 2025, iar amenzile ajung până la 20.000 de lei
Răzvan Timofciuc și Sorin Marcel Colesniuc – ambii candidați pentru postul de manager la Palatul Culturii – au un trecut controversat
02:00
Răzvan Timofciuc și Sorin Marcel Colesniuc – ambii candidați pentru postul de manager la Palatul Culturii – au un trecut controversat