Prima pagină » International » Vladimir Putin nu dorește să se implice militar în situaţia din Afganistan
Vladimir Putin nu dorește să se implice militar în situaţia din Afganistan

Vladimir Putin nu dorește să se implice militar în situaţia din Afganistan

24 aug. 2021, 21:15,
în International

Rusia monitorizează cu atenţie situaţia din Afganistan, dar nu intenţionează să se implice militar în această ţară, a declarat marţi preşedintele Vladimir Putin.

„Nici nu trebuie să spun faptul că nu intenţionăm să ne implicăm în afacerile interne ale Afganistanului, cu atât mai puţin să implicăm forţele noastre armate într-un conflict”, a declarat Vladimir Putin la un eveniment al partidului Rusia Unită.

„Uniunea Sovietică a avut propria experienţă în Afganistan. Am învăţat lecţiile necesare”, a subliniat Vladimir Putin, referindu-se la conflictul militar cu grupuri insurgente afgane din anii 1980.

La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Administraţia de la Moscova se opune ideii poziţionării de trupe americane în ţări din Asia Centrală care au frontieră cu Afganistanul şi Rusia.

Statele Unite şi ţările aliate, inclusiv din cadrul NATO, urmează să retragă în totalitate trupele din Afganistan până pe 31 august.

În contextul retragerii trupelor occidentale, combatanţii talibani au ocupat numeroase provincii afgane şi zone din capitala ţării, Kabul.

Mişcarea talibanilor poartă negocieri cu fostul preşedinte afgan Hamid Karzai şi cu Abdullah Abdullah, liderul Consiliului afgan pentru Reconciliere Naţională, pe tema formării unui guvern de uniune naţională în Afganistan.

Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul şi se află în Emiratele Arabe Unite.

Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a declarat că el este acum preşedintele interimar „legitim” al Afganistanului, semnalând că va organiza rezistenţa armată contra insurgenţilor talibani.

În ciuda presiunilor Joe Biden a refuzat să prelungească termenul de evacuare din Afganistan

Joe Biden urmează să respecte acelașă termen pentru evacuarea oficialilor și a aliaților afgani, în ciuda pledoariei altor lideri G7.

Angela Merkel a confirmat că liderii G7 nu au reușit să-l convingă pe Joe Biden să prelungească termenul pentru finalizarea evacuărilor și după 31 august, în ciuda presiunilor.

Cancelarul german a avertizat că țara sa nu va putea continua evacuările fără prezența americanilor la Kabul și că Germania este pregătită să coopereze cu statele vecine Afganistanului, inclusiv Pakistanul și Iranul, pentru a ajuta refugiații.

Liderii G7 au cerut talibanilor să garanteze trecerea în siguranță a tuturor celor care doresc să părăsească Afganistanul după 31 august, a declarat marți premierul britanic Boris Johnson, care a descris acest lucru drept „condiția numărul unu” a G7 pentru talibani.

„Condiția numărul unu pe care o stabilim ca G7 este că (n.r. talibanii)trebuie să garanteze dreptul de trecere – până la 31 august și mai departe – o plecare sigură pentru cei care vor să iasă”, a spus Johnson după o întâlnire virtuală a liderilor G7.

Întrebat despre data limită de 31 august, mai devreme astăzi, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, a declarat că talibanii nu sunt în favoarea permisiunii afganilor să părăsească țara.

„Nu vom permite acest lucru”, a spus Mujahid.

Purtătorul de cuvânt a declarat că talibanii nu vor accepta o prelungire a termenului limită de evacuare, spunând că „mesajul meu către americani este de a scoate toți cetățenii înainte de 31”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026