Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva se apropie, iar voluntarii de la Crucea Roșie din Iași au început pregătirile. Evenimentul atrage anual mii de credincioși la Iași, iar acesta se desfășoară sub coordonarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Au început pregătirile pentru unul dintre cele mai mari evenimente religioase din România. Crucea Roșie, filiala Iași, a demarat pregătirea voluntarilor pentru o organizare cât mai bună a acțiunilor de sprijin și intervenție pentru pelerinii care vor veni la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Voluntarii de la Crucea Roșie din Iași au început pregătirile pentru pelerinaj
Personalul de la Crucea Roșie a început instruirea voluntarilor care vor fi prezenți la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Voluntarii sunt pregătiți pentru a acorda primul ajutor pelerinilor care au nevoie de îngrijiri medicale, până la sosirea unui echipaj de specialitate.
„Pentru voluntarii care vor fi prezenți la pelerinaj, se fac ateliere suplimentare de pregătire și ne concentrăm pe cazurile care pot apărea la pelerinajul de la Sfânta Parascheva. Pregătim voluntarii pentru cazuri de hipotermie, crize de epilepsie, hipertensiune arterială, infarct, AVC. Este foarte important ca aceștia să cunoască semnele acestora. Atelierele de pregătire au început să se facă din luna august”, a declarat Andra Bărbărie, director Crucea Roșie, filiala Iași.
Fundația Crucea Roșie pregătește, în acest moment, aproximativ 40-50 de voluntari pentru pelerinaj. Interesul acestora pentru participare este unul foarte mare, chiar dacă munca dispune și de prezență pe turele de noapte.
„Avem în jur de 40-50 de voluntari vechi care sunt doritori să participe la pelerinaj, fiind prezenți la ateliere. Dorința vine din partea lor, după fiecare experiență. De la an la an, aceștia sunt tot mai doritori să ofere sprijin în cadrul zilelor de pelerinaj. Voluntarii noștri vor fi prezenți 24 de ore din 24”, a mărturisit Andra Bărbărie pentru reporterii BZI.
Totodată, relația dintre Crucea Roșie și autoritățile locale este foarte importantă pentru o bună organizare în cadrul echipelor de sprijin umanitar.
„Între Crucea Roșie și autoritățile locale există o colaborare foarte bună. Nu am avut probleme, niciodată, cu aceștia. Ne sprijinim reciproc la astfel de evenimente”, declară directoarea.
Crucea Roșie face apel la responsabilitate către participanții la pelerinaj
Reprezentanții de la Crucea Roșie Iași îi sfătuiesc pe cei care vor lua parte la cel mai mare pelerinaj din România să se echipeze corespunzător, deoarece pot sta și peste 10 ore la rând, pentru a evita anumite probleme de natură medicală.
„În fiecare an am întâlnit fel și fel de situații. Pregătirea pelerinilor, de acasă, este foarte importantă – nu pentru a ne face nouă treaba mai ușoară, ci pentru ei, ca persoană. Sfătuim să-și ia medicamentele, dacă urmează o schemă medicamentoasă prescrisă de medic; să se îmbrace corespunzător și să se hidrateze bine în momentele în care stau în rând”, îndrumă Andra Bărbărie, director Crucea Roșie Iași.
Directorul Crucea Roșie face apel și la înțelegere din partea pelerinilor.
„Voluntarii noștri vor fi prezenți acolo pentru a acorda primul ajutor. Pot apărea, ca în fiecare an, crize de epilepsie sau alte probleme. Sfătuim pelerinii să ne lase să intervenim în astfel de situații, atât pe noi, cât și personalul medical de la ambulanță. Nu vrem să ni se pună piedici în momentele de intervenție asupra victimelor”, declară Andra Bărbărie.
Ca în fiecare an, voluntarii de la Crucea Roșie din Iași au început pregătirile pentru pelerinaj din timp, pentru a avea parte de o instruire cât mai bună. Pelerinii sunt așteptați la Iași, pentru a participa la unul dintre cele mai mari evenimente religioase din țară.