Prima pagină » Culinar » Vrei ceva dulce de post? Iată 3 rețete simple și ușoare

Vrei ceva dulce de post? Iată 3 rețete simple și ușoare

30 mart. 2021, 09:24,
în Culinar

Creștinii ortodocși țin în această perioadă Postul Mare, Postul Sfintelor Paște. În această perioadă, timp de 40 de zile, creștinii ortodocși nu consumă deloc produse de origine animală și simt nevoia să mănânce ceva dulce, însă să fie de post.

Postul Mare al Paştelui se referă la postul de 40 de zile și 40 de nopți ținut de Iisus Hristos, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei.

Potrivit scrierilor bisericești, Postul Mare amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Postul Mare este împărțit în două perioade: Postul Păresimilor, care ține până în Duminica de Florii și Postul Paștelui, reprezentat de ultima săptămână, Săptămâna Mare.

În acest post, creștinii ortodocși trebuie să nu consume carne, ouă, pește, brânză sau lapte. În plus, aceștia trebuie să aibă o atitudine spirituală, fiind îndemnați la rugăciune și purificare sufletească.

 

clătite de post

Ceva dulce de post: Rețete fără margarină sau frișcă vegetală

În condițiile în care în post creștinii ortodocși se abțin de la produse de origine animal este destul de greu să poți face niște prăjituri folosind înlocuitori. Tocmai de aceea este mai bine să alegeți niște rețete bazate pe ingrediente care nu sunt de origine animale și nu niște surogate.

Cel mai des întâlnit desert în perioadele de post sunt clătitele cu dulceață sau gem. Clătitele sunt o alternativă de post foarte bună pentru cei care vor ceva dulce.

Pentru acest desert aveți de nevoie de lapte de soia, migdale sau orez. Pentru 6 clătite de post aveți nevoie de 150 g făină, 200 ml lapte de soia, migdale sau orez, 150 ml apă minerală, 20 ml ulei, un plic zahăr vanilat. un praf bun de sare și ulei pentru prăjit.

Toate ingredientele, fără apa minerală, se pun într-un bol, se amestecă în așa fel încât să nu aibă cocoloașe. În final, se adaugă și apa minerală și se amestecă.

Într-o tigaie simplă, se unge cu foarte puțin ulei după care se toarnă compoziția folosind un polonic și se mișcă tigaia pentru a se întinde compoziția. Clătitele de post se prăjesc la foc mediu.

Se prăjesc pe ambele părți, după care se scot pe o farfurie. Clătitele de post se pot umple cu dulceață sau cu gem.

gogoși de post

Gogoșile de post cu care nu poți da greș

Altceva bun în perioada postului care poate fi făcut ușor în casă sunt gogoșile aromate cu vanilie și coajă de lămâie.

Pentru aproximativ 50 de gogoși mici aveți nevoie de 500 g făină, 300 g suc de portocale, 25 g drojdie proaspătă sau 7 g drojdie uscată, 40 g zahar, 20 g ulei, vanilie sau zahăr vanilat, sare, coaja rasă de la 1 lămâie, 35 g pulpă de la portocale și ulei pentru prăjit.

Drojdia se amestecă cu zahărul și se lasă pe masă aproximativ 5 minute. Când se lichefiază se amesteca cu sucul de portocale. Se adaugă coaja rasă de lămâie, pulpa de portocale rămasă de la stors, zahărul vanilat, făina și sarea.

Se frământă aluatul până devine omogen. Aluatul se lasă la dospit la loc călduț aproximativ 45 de minute.

Cu ajutorul unui sucitor se întinde aluatul sub forma unei foi cu grosime de 1 cm. Gogoșile se decupează cu o formă circulară cu diametru de 4-5 cm. Marginile rămase se frământă din nou și se întind din nou sub forma unei foi cu grosime de 1 cm.

Gogoșile se lasă la dospit într-o tavă după care se prăjesc într-o tavă cu ulei. Pot fi mâncate ca atare sau pot fi umplute cu dulceață sau gem.

negresă de post

Dulciurile de post pot fi la fel de bune precum cele care conțin lapte

Negresa de post, un deliciu culinar

Un alt desert care intră ușor în categoria ceva bun de post este negresa. Pentru aceasta aveți de nevoie de 2 căni făină, 1 cană zahăr, 3 linguri cacao, 1linguriță praf copt, 1 cană de apă, jumătate cană ulei și 400 gr gem caise sau alte fructe.

Într-un vas se pun ingredientele uscate , pe care le amestecăm. Ulterior, adăugăm gemul, apa și uleiul.

Se amestecă compoziția, după care se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Se lasă la cuptor, la foc mediu, până începe să se desprindă de marginile tăvii.

Se lasă la răcit și se taie în cuburi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025
Articole similare
Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați
02:00
Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație”
02:00
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație”
DSVSA Iași a dat primele amenzi înainte de sărbători. Inspectorii și-au pus mâinile în cap când au văzut produsele pe jos și că lipsesc documente
02:00
DSVSA Iași a dat primele amenzi înainte de sărbători. Inspectorii și-au pus mâinile în cap când au văzut produsele pe jos și că lipsesc documente
Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”
02:00
FOTO Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”
Apicultorii din Iași s-au săturat de măsurile luate împotriva lor: „Noi vrem să fim lăsați în pace. Politicienii au o problemă cu noi”
02:00
Apicultorii din Iași s-au săturat de măsurile luate împotriva lor: „Noi vrem să fim lăsați în pace. Politicienii au o problemă cu noi”
Investitorii din Iași încep să câștige procesele împotriva primăriei! Denisa Ionașcu, secretarul general, vinovată de haosul din urbanism
02:00
FOTO Investitorii din Iași încep să câștige procesele împotriva primăriei! Denisa Ionașcu, secretarul general, vinovată de haosul din urbanism
Gaborul încalcă ordinul de protecție?
02:00
Gaborul încalcă ordinul de protecție?
După ani de așteptări, primăria intervine pe strada Văleni! Drumul va fi închis până la finalul anului. Mihai Chirica: „Rețeaua de canalizare este funcțională, dar sunt convins că nu pentru multă vreme”
02:00
FOTOVIDEO După ani de așteptări, primăria intervine pe strada Văleni! Drumul va fi închis până la finalul anului. Mihai Chirica: „Rețeaua de canalizare este funcțională, dar sunt convins că nu pentru multă vreme”
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
02:00
FOTO Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iași, prima reacție cu privire la situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași
01:06
FOTO Dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iași, prima reacție cu privire la situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași