Prima pagină » Eveniment-Social » Workshop educativ online, organizat în cadrul Proiectului „Underground Iași – Istorii redescoperite” de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Workshop educativ online, organizat în cadrul Proiectului „Underground Iași - Istorii redescoperite” de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași

Workshop educativ online, organizat în cadrul Proiectului „Underground Iași – Istorii redescoperite” de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași

24 feb. 2021, 14:38,
în Eveniment-Social

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași derulează, în perioada februarie 2020 – iunie 2021, în parteneriat cu Fornleifastofnun Islands (Institutul de Arheologie din Islanda), cu sediul în Reykjavik, proiectul „Underground Iași – Istorii redescoperite”, finanțat în contextul Programului RO-CULTURA, prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Apelului Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.

În acest context, în data de 26 februarie 2021, cu începere de la orele 13.00, va avea loc workshopul educativ  „Archaeological Exhibitions: Challenges of Sharing the Past to Contemporary Public”, care va fi susținut prin intermediul platformei ZOOM. Evenimentul, care se va desfășura în limba engleză, se adresează cu precădere specialiștilor din domenii precum arheologie, istorie, muzeologie, geografie, turism, fără a exclude orice sferă de activitate. Pentru un impact real cât mai profund, încurajăm, de asemenea, participarea publicului larg care își va putea astfel îmbogăți bagajul de cunoștințe privind patrimoniul. Participarea la eveniment este posibilă accesând linkul https://eu01web.zoom.us/j/68050257841 

Programul workshop-ului 

Adolf Friðriksson: „Hidden Footprints. An Introduction to Archaeology in Iceland”. Adolf Friðriksson a studiat istoria, arheologia și filozofia științei,  a absolvit (B.A. Hons.) cursurile  University College din Londra, unde a obținut și titlul de master (M.Phil), iar titlul de Doctor i-a fost acordat de Universitatea Sorbona din Paris. În prezent este Director al Institutului de Arheologie al Islandei, și Consultant de specialitate pentru Viking Age Museum din Norvegia. Numeroasele sale publicații și proiecte de cercetare tratează domenii precum istoria arheologiei, studii vikinge și arheologia peisajului.

Hólmfríður Sveinsdóttir: „From the Ground to the Glass Case: Displaying Archaeological Narratives”. Hólmfríður Sveinsdóttir a studiat arheologia la Universitatea Islandei (B.A.) și a obținut apoi titlul de master (M.Sc.) în studiul culturii materiale & artefactelor (cu distincție) la Universitatea din Glasgow. Munca sa de specialist în domeniul descoperirilor arheologice este dublată de cea de predare, desfășurată la Universitatea Islandei.

Kristjana Vilhjálmsdóttir: „Reconstruction and Replication of Cultural Heritage: Opportunities and Considerations”. Kristjana Vilhjálmsdóttir a absolvit arheologia și, ca specializare secundară, istoria artei, la Universitatea Islandei (B.A.), iar ulterior a obținut titlul de master (MSc) în practica conservării de la Cardiff University, din Marea Britanie. Lucrează atât  ca arheolog, cât și în calitate de conservator al colecțiilor de arheologie, istorie socială și artă.

Coralia Costaș: „An Innovative Exhibition in Iași: How to Accommodate Past and Present„. Coordonând din 2007 Secția Relații publice, proiecte, programe din cadrul Complexului Muzeal Național ”Moldova” Iași, dr. Coralia Costaș și-a consacrat în ultima perioadă activitatea pe conceptul de mediere culturală și necesitatea conștientizării de către publicul larg a comorilor pe care trecutul le ascunde sub nivelul actual de călcare.   Cătălin Hriban, ”Mapping the Old City: Cartography of Archaeological Discoveries in the City of Iași”. Dr. Cătălin Hriban este cercetător științific în cadrul Institutului de Arheologie al Academiei Române – Filiala Iași, iar principalele sale teme de interes sunt topografia medievală urbană, arheologia urbană, peisajul medieval urban.

Proiectul „Underground Iași – Istorii redescoperite”

Proiectul „Underground Iași – Istorii redescoperite” și expoziția cu același titlu valorifică patrimoniul local descoperit în urma cercetărilor arheologice efectuate în zonele limitrofe ale centrului istoric al Iașului, cu ocazia realizării în ultimele decenii și chiar în ultimii ani a unor proiecte edilitare. Fără atenta supraveghere a unor echipe specializate de arheologi, urmată de minuțioasele operațiuni de conservare – restaurare, obiecte de patrimoniu precum cele selectate pentru acest demers expozițional s-ar fi putut pierde sau distruge pentru totdeauna. De la descoperire la expunere, parcursul este lung și uneori anevoios, neașteptat. Cooperarea trans- și interdisciplinară, interinstituțională și ori de câte ori este posibil și internațională contribuie semnificativ la recuperarea și valorificarea pentru public a artefactelor care aduc mărturii despre vremuri demult apuse.

Proiectul ”Underground Iași – istorii redescoperite” este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul programului RO-CULTURA , apelul „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”, iar valoarea totală a proiectului este de  617.288,12 Ron (129,083.06 Eur).

  Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde Euro între 1994 și 2014 și 1,55 miliarde Euro pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Președintele Nicuşor Dan a vorbit despre desemnarea unui premier PSD-AUR, în condițiile tensiunilor politice dintre PSD și PNL. Șeful statului a transmis că nu desemna unui premier PSD-AUR. Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR Președintele Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile din coaliţia de guvernare. „Este o neîncredere, o lipsă de susținere a PSD […]
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 aprilie 2026
20 aprilie 2026