International

Xi Jinping a ajuns la Belgrad. Liderul chinez este escortat de avioane de luptă

Publicat: 08 mai 2024
_____ Vizualizări 2 Comentarii
Xi Jinping a ajuns la Belgrad. Liderul chinez este escortat de avioane de luptă
Xi Jinping a aterizat la Belgrad

Președintele chinez Xi Jinping a sosit marți seară în Serbia, escortat de avioane MIG-29, într-o vizită strict securizată care coincide cu împlinirea a 25 de ani de la bombardamentul NATO asupra ambasadei Chinei, în care au fost uciși trei jurnaliști chinezi, relatează Reuters.

Belgradul, după Franța, este a doua oprire din prima vizită a lui Xi în Europa în ultimii cinci ani, turneul diplomatic incluzând și Ungaria.

În Serbia, care este văzută ca fiind cel mai important partener al Chinei în Balcani, Xi este așteptat să discute despre investițiile de mai multe miliarde de dolari ale Beijingului în această țară și despre posibile noi acorduri.

Președintele sârb Aleksandar Vucic și mai mulți oficiali guvernamentali l-au întâmpinat pe Xi pe aeroportul din Belgrad, unde a fost așteptat de asemenea de garda militară de onoare și de dansatori în costume populare. Cei doi lideri vor avea miercuri o întâlnire.

Xi Jinping a aterizat la Belgrad, la 25 de ani de la bombardamentul NATO asupra ambasadei Chinei

Pe data de 7 mai 1999, 20 de cetățeni chinezi au fost răniți în atacul NATO, care a provocat indignare în China și transmiterea de scuze oficiale din partea președintelui american de atunci, Bill Clinton.

Ambasada a fost lovită în timpul unei campanii împotriva Iugoslaviei de atunci, menită să-l forțeze pe liderul sârb Slobodan Milosevic să pună capăt represiunii care îi viza pe etnicii albanezi din Kosovo.

„Poporul chinez apreciază pacea, dar nu va permite niciodată ca o tragedie istorică să se repete”, a afirmat Xi, într-un articol de opinie publicat marți în cotidianul sârb Politika.

„Prietenia dintre China și Serbia, care este îmbibată de sângele pe care cele două popoare l-au vărsat împreună, a devenit o memorie comună a celor două popoare și va încuraja ambele părți să facă împreună pași uriași înainte”, a adăugat Xi.

Străzile Belgradului au fost decorate cu steaguri și pancarte chinezești, în timp ce mii de polițiști au fost desfășurați pentru a asigura securitatea lui Xi și a anturajului său de 400 de membri, aceasta fiind vizita la cel mai înalt nivel a unui lider străin din ultimii ani.

Xi și Vucic insistă pe „parteneriatul de fier” dintre cele două țări

Xi întreprinde această vizită oficială oficială Serbia după ce a mers în Franța, unde președintele Emmanuel Macron și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-au presat să asigure un comerț mai echilibrat cu Europa și să își folosească influența asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

În timpul primei sale vizite la Belgrad, în 2016, cele două țări au semnat un parteneriat strategic. Anul trecut, Vucic a semnat 18 acorduri cu Xi la Beijing, inclusiv un acord de liber schimb care ar trebui să devină operațional în luna iulie.

Ambii lideri insistă asupra unui parteneriat de fier între țările lor. Împreună cu Ungaria, care este următoarea oprire a lui Xi, Serbia este cel mai ferm susținător european al Inițiativei chineze „Belt and Road”.

China administrează o serie de mine și fabrici pe teritoriul Serbiei și a împrumutat miliarde pentru drumuri, poduri și noi facilități, devenind partenerul cheie al Serbiei în dezvoltarea infrastructurii atât de necesare.

Observatorii spun că decizia lui Xi, de a veni în Serbia și Ungaria, este menită să apropie cele două țări europene care sunt pro-Kremlin și mari beneficiare ale investițiilor chineze. Partenerii occidentali ai Serbiei văd această țară ca pe un hub chinezesc la poarta de intrare în UE.

Comentarii
  • „…Liderul chinez este escortat de avioane de luptă…”
    Și ce-i așa senzațional?!
    Este procedura uzuală ca aeronava prezidențială sa fie -o dată cu pătrunderea în spațiul aerian al țării gazdă- preluată de o celulă de onoare, sau vreți iarăși să „sclipiți” cu titluri „bombă” băi jurnalia lu’ pește?!

  • 1. Serbia nu are parteneri occidentali, cum gresit se sustine in articol. Occidentul nu doreste un parteneriat, ci transformarea Serbiei intr-o colonie.
    2. Este de asteptat ca presedintele Xi sa propuna Serbiei aderarea la BRICS. Sa vedem ce va decide Serbia.

Adauga un comentariu