Prima pagină » Actualitate » Zeci de persoane au fost evacuate dintr-un supermarket din Focșani, după ce o serviete suspectă a fost observată în parcarea magazinului
Zeci de persoane au fost evacuate dintr-un supermarket din Focșani, după ce o serviete suspectă a fost observată în parcarea magazinului

Zeci de persoane au fost evacuate dintr-un supermarket din Focșani, după ce o serviete suspectă a fost observată în parcarea magazinului

20 apr. 2024, 13:00,
în Actualitate

Zeci de persoane au fost evacuate, ieri, 19 aprilie 2024, dintr-un supermarket din municipiul Focşani după ce o servietă suspectă a fost depistată în parcarea acestuia, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„În urma unui apel 112 prin care a fost sesizată prezenţa unei genţi tip servietă, abandonată în parcarea unui supermarket din municipiul Focşani, IPJ Vrancea a dislocat de urgenţă la faţa locului echipaje din sistemul de ordine şi siguranţă publică şi poliţie rutieră, alături de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, în vederea izolării perimetrului zonei, evaluării riscurilor şi luării tuturor măsurilor pentru protejarea populaţiei”, a precizat IPJ Vrancea.

Persoanele aflate în incinta supermarketului au fost evacuate, conform procedurilor, iar în parcarea acestuia nu este permis accesul.

La faţa locului se află luptători ai Serviciului Pentru Acţiuni Speciale şi echipa pirotehnică din cadrul SRI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *