National

Zeci de persoane, pe terasa unui hotel. Craiovenii nu pot ieși din carantină: „Ne-au secrestrat!”

Publicat: 09 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Zeci de persoane pe terasa unui hotel. Craiovenii nu pot ieși din carantină Ne-au secrestrat
ouăsprezece localități din România urmează să fie carantinate

Scene incredibile la Craiova. Zeci de oameni s-au urcat pe terasa unui hotel din transformat în centru de carantină. Oamenii au acuzat că sunt sechestrați, de supărare că DSP nu îi lasă să plece acasă deși cele 14 zile de carantină s-au încheiat.

Aproximativ 40 de persoane aflate în centrul de carantină s-au urcat, joi după-amiază, pe terasa hotelului din Craiova unde se află în carantină. Oamenii spun că sunt în carantină de 15 zile, iar DSP nu le-a permis încă să plece acasă.

„Astăzi, până în ora 12 trebuia să fim plecaţi acasă toţi. DSP ne pune să sunăm la Poliţie, Poliţia la DSP. Nici unii nu-şi asumă răspunderea”, a spus unul dintre protestatari.

„Ne-au sechestrat!”, a spus un alt bărbat.

În replică, reprezentanţii DSP Dolj, au declarat că se lucrează la documentele de scoatere din carantină şi că toate persoanele vor pleca astăzi acasă.

„Nu ştiu de ce sunt nemulţumiţi. Ştiu că un număr de persoane care se aflau în carantină în acel hotel trebuie să iasă astăzi din carantină. Am luat legătura cu colegele mele de la Serviciul epidemiologie care mi-au spus că au întocmit avizele epidemiologice şi că, în momentul ăsta sunt transmise către hotel pentru le primi cei care trebuie să plece. (…)S-a aplicat procedura care este afişată pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Toţi care pleacă astăzi sunt asimptomatici şi, conform procedurii, nu se fac teste”, a declarat Ştefan Popescu, purtător de cuvânt DSP Dolj.

Adauga un comentariu