Prima pagină » Razboi în Ucraina » Zelenski a găsit metoda prin care ar putea proteja Odesa, punct strategic vânat de Rusia

Zelenski a găsit metoda prin care ar putea proteja Odesa, punct strategic vânat de Rusia

12 oct. 2022, 16:10, 1 ,
în Razboi în Ucraina

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a solicitat în mod oficial Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) să adauge oraşul istoric portuar ucrainean Odesa pe lista siturilor din patrimoniul mondial, transmite CNN, informează News.ro.

„Trebuie să transmitem un semnal clar că lumea nu va închide ochii la distrugerea istoriei noastre comune, a culturii noastre comune, a patrimoniului nostru comun”, a spus el, într-un discurs preînregistrat în faţa celor 58 de state membre ale consiliului executiv al UNESCO.

Odesa, la fel ca toate celelalte oraşe din Ucraina, este o „ţintă pentru loviturile ruseşti”

Zelenski a găsit metoda prin care ar putea proteja Odesa

Zelenski a declarat, marţi, 12 octombrie, că un total de 540 de „obiecte de patrimoniu cultural, instituţii culturale şi clădiri religioase (au fost) deteriorate de loviturile ruseşti în Ucraina în timpul războiului de amploare din 24 februarie”.

„Unul dintre paşii pentru acest lucru ar trebui să fie conservarea centrului istoric din Odesa – un oraş frumos, un port important al Mării Negre şi o sursă de cultură pentru milioane de oameni din diferite ţări. Împreună cu partenerii noştri, am pregătit dosarul de nominalizare a oraşului Odesa pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial. Îl transmitem mai departe către UNESCO”, a adăugat Zelenski.

Odesa, la fel ca toate celelalte oraşe din Ucraina, este o „ţintă pentru loviturile ruseşti”.

”Vă rugăm să sprijiniţi Odesa. Arătaţi la nivelul UNESCO tocmai că teroarea rusă trebuie să înceteze”, a spus el.

Preşedintele ucrainean a cerut, de asemenea, ca Rusia să fie exclusă din toate organismele UNESCO şi din organizaţia însăşi.

„Un stat terorist cu siguranţă nu are dreptul să prezideze unul dintre organismele cheie pentru protecţia patrimoniului cultural şi natural – Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO. O astfel de preşedinţie rusă devalorizează instituţia însăşi – semnificaţia sa, reputaţia sa. Este inadmisibil să lăsăm Rusia să distrugă autoritatea UNESCO. Statul terorist trebuie să fie exclus din toate organismele UNESCO şi din organizaţia însăşi”, a declarat el.

Organismul de supraveghere culturală al ONU a declarat, într-un comunicat de presă, că a primit oficial dosarul de nominalizare marţi dimineaţă şi că acesta „va fi revizuit de organismele consultative şi examinat la următoarea sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, ale cărui 21 de state membre vor fi responsabile pentru a decide asupra nominalizării”.

Din punct de vedere juridic, înscrierea centrului istoric din Odesa pe Lista Patrimoniului Mondial „ar stabili o zonă de protecţie extinsă în conformitate cu Convenţia UNESCO din 1972 pentru protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami!
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami! Puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,8, care a avut loc astăzi, 8 iunie 2026, în largul insulei Mindanao, din sudul Filipinelor, a declanșat alerte de tsunami. 5 persoane au fost confirmate ca decedate și sunt mai mulți răniți. Mai multe clădiri […]
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iunie 2026
08 iunie 2026