Zendaya a avut o apariție îndrăzneață în cea mai recentă campanie Louis Vuitton, care lansează o nouă colaborare spectaculoasă cu artistul japonez Takashi Murakami, alături de colecția Resort 2025. Actrița în vârstă de 28 de ani, care a devenit imaginea oficială a brandului încă din 2023, atrage toate privirile într-o serie de ținute senzuale, perfecte pentru sezonul estival.
De la costume de baie decupate cu imprimeuri jucăușe până la bikini care lasă subtil la vedere un tatuaj dedicat lui Tom Holland, Zendaya îmbină eleganța cu stilul personal. Această campanie marchează și ultima etapă a parteneriatului dintre Louis Vuitton și Murakami, o colaborare iconică începută acum 20 de ani. Cu peste 70 de piese în colecție, genți, bijuterii, încălțăminte și accesorii, noua linie aduce în prim-plan spiritul verii și al libertății de exprimare prin modă.
Zendaya a avut o apariție îndrăzneață în piesele din campania Louis Vuitton
Zendaya a avut o apariție îndrăzneață în creațiile semnate de Takashi Murakami pentru Louis Vuitton, purtând costume de baie și accesorii ce emană energie, artă și senzualitate. Una dintre piesele-cheie ale campaniei este un costum întreg cu decolteu adânc în formă de V, decorat cu imprimeul emblematic cu cireșe, semnătura vizuală a artistului japonez. De asemenea, într-o altă imagine, actrița poartă un bikini care lasă subtil la vedere tatuajul cu litera „t”, pe care l-a făcut sub formă de omagiu adus logodnicului ei, Tom Holland, înainte de anunțul oficial făcut la Globurile de Aur din ianuarie 2025.
Aparițiile sale sunt atât expresive, cât și foarte sofisticate, exact cum cere estetica unei colaborări de top în industria modei. Noua colecție Louis Vuitton × Murakami este ultima dintr-o trilogie lansată pentru a celebra 20 de ani de parteneriat artistic. Campania include peste 70 de articole, de la genți de lux și valize elegante până la bijuterii și sandale complet atipice. În centrul poveștii vizuale se află Zendaya, care prin atitudinea sa relaxată, dar sigură, transformă fiecare fotografie într-un manifest de stil contemporan. Actrița reușește să transmită mai mult decât o simplă prezență vizuală plăcută, ea transformă această prezentare într-o poveste plină de culoare. Louis Vuitton a mizat pe Zendaya pentru a încheia apoteotic acest parteneriat și nu a dat greș deloc.
Zendaya strălucește dincolo de podium
Zendaya nu se limitează doar la campanii din industria modei. Prezența sa în această lume este constantă și inspiratoare. Înaintea Jocurilor Olimpice din 2024, actrița a fost prezentă la evenimentul Prelude to the Olympics găzduit de Fondation Louis Vuitton, purtând o rochie complet personalizată, plină de sclipire și rafinament. La Globurile de Aur din ianuarie 2025, unde și-a anunțat logodna cu Tom Holland, Zendaya a purtat o rochie care a pus-o foarte frumos în evidență, de o culoare atipică, portocaliu-ars, semnată tot de casa Vuitton. A fost o alegere perfectă pentru o seară memorabilă.
Apariția ei la Met Gala 2025 a fost, de asemenea, un moment-cheie. Împreună cu stilistul său de încredere, Law Roach, a ales o interpretare modernă a unui costum format din trei piese, inspirat de stilul iconicului duo Bianca Jagger – Diana Ross. Ținuta a respectat codul „Tailored for You” și tema evenimentului „Superfine: Tailoring Black Style”, consolidând poziția Zendayei ca fiind una dintre cele mai influente figuri din lumea modei.
Fie că este vorba de podium, de covorul roșu sau de o campanie de prezentare, Zendaya știe cum să combine luxul cu stilul personal. Faptul că Zendaya a avut o apariție îndrăzneață în ultimele sale postări nu face decât să îi solidifice imaginea în fața fanilor.