Prima pagină » National » Zi decisivă pentru Gigi Becali! Vrea să fie reabilitat
Zi decisivă pentru Gigi Becali! Vrea să fie reabilitat

Zi decisivă pentru Gigi Becali! Vrea să fie reabilitat

16 ian. 2020, 08:00,
în National

Instanţa supremă va analiza, joi, cererea lui Gigi Becali prin care solicită magistraţilor reabilitarea după cele trei condamnări suferite în dosarele sechestrării hoţilor limuzinei, a schimbului de terenuri cu MApN şi Valiza.

Concret, Becali a ispăşit pedepsele stabilite definitiv pe rând de instanţele de judecată şi contopite la final de Tribunalul Bucureşti într-o singură pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.

Potrivit legii penale aflate în vigoare la acest moment Becali poate solicita reabilitarea pentru că pedeapsa să nu a depăşit cuantumul total de cinci ani şi pentru că a dovcedit că a avut asigurată existenţa prin munca, a avut o conduită bună în societate şi a achitat în întregime despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat de magistraţii care l-au condamnat în trecut.

Iniţial Becali a depus această cerere la Tribunalul Bucureşti, în octombrie 2019, dar instanţa a declinat cauza instanţei care a stabilit deciziile definitive în cazurile sale, respectiv, instanţa supremă.

În prezent Gigi Becali se află din nou în colimatorul procurorilor anticorupţie, care îl acuză de spălare de bani, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019, în legătură cu nepotul său, Vasile Geambazi, privind vânzarea unui teren.

Anchetatorii de la DNA au pus sechestru asigurător pe o parte din averea lui Becali o dată cu punerea sa sub acuzare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
08 octombrie 2026
08 octombrie 2026
Articole similare
Studio-Special BZI LIVE cu invitatul permanent respectiv liderul și președintele Partidului S.O.S. România Diana Șoșoacă, europarlamentar român neafiliat în Parlamentul European
15:00
Studio-Special BZI LIVE cu invitatul permanent respectiv liderul și președintele Partidului S.O.S. România Diana Șoșoacă, europarlamentar român neafiliat în Parlamentul European
Studio-Analiză BZI LIVE permanent alături de invitatul special Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor publice respectiv Fondurilor europene
15:00
Studio-Analiză BZI LIVE permanent alături de invitatul special Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor publice respectiv Fondurilor europene
Studio-Cultural BZI LIVE special alături de Alexandru Chituță, manager interimar al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași! Totul despre proiectele, evenimentele de la Palatul Culturii și alte inițiative spectaculoase
15:00
Studio-Cultural BZI LIVE special alături de Alexandru Chituță, manager interimar al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași! Totul despre proiectele, evenimentele de la Palatul Culturii și alte inițiative spectaculoase
Rareș Bogdan a ieșit de la DNA Iași după audieri. Europarlamentarul a venit fără avocat și a oferit explicații presei
14:37
FOTOVIDEO Rareș Bogdan a ieșit de la DNA Iași după audieri. Europarlamentarul a venit fără avocat și a oferit explicații presei
Atacuri Houthi asupra aeroporturilor din Arabia Saudită. Trei civili au fost uciși și 36 răniți
14:31
Atacuri Houthi asupra aeroporturilor din Arabia Saudită. Trei civili au fost uciși și 36 răniți
Mihai Chirica, după ce a fost inculpat în dosarul Păcură: „Sunt convins că domnul Bolojan nu mă iubește pentru că nu l-am pupat undeva”
14:24
FOTOVIDEO Mihai Chirica, după ce a fost inculpat în dosarul Păcură: „Sunt convins că domnul Bolojan nu mă iubește pentru că nu l-am pupat undeva”
Plan Roșu activat în Vâlcea după un accident între un microbuz și un autoturism. 11 persoane, evaluate medical
14:04
FOTO Plan Roșu activat în Vâlcea după un accident între un microbuz și un autoturism. 11 persoane, evaluate medical
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața la locul de joacă! Tricoul său s-a prins de un șurub al unui tobogan!
14:00
FOTO Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața la locul de joacă! Tricoul său s-a prins de un șurub al unui tobogan!
Producătorii locali din Iași își aduc produsele în centrul orașului, pe 10 și 11 octombrie
13:45
Producătorii locali din Iași își aduc produsele în centrul orașului, pe 10 și 11 octombrie
O femeie însărcinată a supraviețuit miraculos unui atac armat. Medicii i-au salvat și fetița printr-o cezariană de urgență
13:42
FOTO O femeie însărcinată a supraviețuit miraculos unui atac armat. Medicii i-au salvat și fetița printr-o cezariană de urgență