Simona Gherghe a făcut o postare pe rețelele de socializare care, inevitabil, emoționează pe oricine citește acele rânduri. Este o zi specială pentru prezentatoarea tv, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite figuri din România.
Simona a povestit ce s-a întâmplat, în urmă cu 20 de ani. Atunci, practic, i s-a schimbat întreaga viață.
Aniversare emoționantă pentru Simona Gherghe
Data de 15 aprilie este cu totul specială pentru Simona Gherghe. În această zi, în urmă cu 20 de ani, se afla la pupitru și prezenta primul ei jurnal de știri, în direct, la Antena 1. Își amintește exact ce s-a întâmplat până a ajuns în acest punct, cât de mari au fost emoțiile și cât de rapid a survenit schimbarea în viața ei. Simona Gherghe aniversează astăzi 20 de ani de televiziune, practic jumătate din viața ei.
Printr-o postare pe Instagram, vedeta a povestit cum a ajuns în București, cu trenul, însoțită de tatăl ei, pentru a da castingul la Antena 1. Nu știa exact ce urmează, dar s-a trezit brusc în mijlocul evenimentelor.
9 aprilie 2002. Am ajuns la Bucuresti, cu trenul de noapte. Aveam 23 de ani, eram cu tata, nu stiam orasul, caci ultima vizita aici fusese in decembrie 1989. Nu-mi amintesc daca aveam emotii, stiu ca mi-era somn, povestește Simona Gherghe.
Pentru că purta un sacou prea larg, nepotrivit pentru ceea ce se cerea, Simona a împrumutat un alt sacou de la Alessandra Stoicescu. Era un sacou roșu despre care spune că nu îl va uita niciodată.
Simona Gherghe, dezvăluiri emoționante despre tatăl ei
Prezentatoarea tv a povestit că tatăl ei a avut un rol foarte important în tot acest parcurs. Cu el a venit de la Iași la București pentru a da castingul la Antena 1. A așteptat-o nu mai puțin de 12 ore în fața sediului televiziunii, timp în care a avut loc pregătirea și proba propriu-zisă a fiicei lui.
Tata ma astepta vis-a-vis de Antena, era pe vremuri o cofetarie. Sa fi stat acolo vreo 12 ore. La capatul lor, eram angajata Observatorului. Ziua aceea avea sa-mi schimbe viata, a mai spus Simona Gherghe.
Iată că au trecut 20 de ani de la ziua în care Simona Gherghe a prezentat primul ei jurnal de știri la Antena 1. De atunci a fost implicată în mai multe proiecte tv, toate în cadrul aceluiași trust. Acum vedeta este la cârma emisiunii Mireasa – un show matrimonial de mare succes în România.