Prima pagină » Actualitate » Ziua Marinei fără președinte. Explicația neașteptată a lui Nicușor Dan pentru absența sa
Ziua Marinei fără președinte. Explicația neașteptată a lui Nicușor Dan pentru absența sa

Ziua Marinei fără președinte. Explicația neașteptată a lui Nicușor Dan pentru absența sa

15 aug. 2025, 23:00, 4 ,
Redacția BZI în Bzi.ro

Președintele Nicușor Dan a surprins vineri, 15 august, prin absența sa de la festivitățile organizate la Constanța cu ocazia Zilei Marinei Române. În loc să participe la evenimentele oficiale, șeful statului a ales să petreacă sărbătoarea Sfânta Maria la mănăstirea Sâmbăta de Sus, situată în apropiere de Făgăraș, orașul său natal.

Potrivit declarațiilor președintelui, motivul alegerii sale a fost unul personal și emoționant: dorința de a fi aproape de comunitate și de a retrăi amintiri din copilărie, când venea aici împreună cu părinții săi.

„E o sărbătoare religioasă, multă lume merge la biserică, la mănăstire. E un loc unde veneam cu părinții, am ales să vin aici”, a explicat Nicușor Dan.

Nicușor Dan explică de ce a preferat Sfânta Maria în familie, nu festivitățile Marinei

Șeful statului a adăugat că vizita sa la mănăstire a fost un moment intim și personal, pe care nu a dorit să-l transforme într-un spectacol mediatic:

„Nu am vrut să fac anunț, să vină colegii dumneavoastră cu presa după mine. Am vrut să fiu cât mai aproape de comunitate și inclusiv am stat la slujbă, care e ceva personal, intim.”

Absența sa de la Constanța a fost oficializată printr-un mesaj citit de șeful Cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, în timpul festivităților. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a precizat că președintele se află într-o perioadă de concedii și că va fi alături de români în altă parte.

Imaginile difuzate de televiziuni au surprins președintele alături de soția sa, Mirabela, și cei doi copii, participând la slujba religioasă, în mijlocul mulțimii de credincioși. Nicușor Dan a descris momentul ca fiind emoționant, rememorând atmosfera de odinioară din copilărie.

Sărbătoarea Sfânta Maria, cunoscută și ca Adormirea Maicii Domnului, este prăznuită anual pe 15 august de creștinii ortodocși și catolici din întreaga lume. Aceasta comemorează trecerea Fecioarei Maria din viața pământească în Împărăția Cerurilor și este una dintre cele mai vechi și importante sărbători religioase din România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 iulie 2026
03 iulie 2026