In memoriam: 15 ani de la moartea academicianului Mihai Drăgănescu

Pe 28 mai 2010, România pierdea una dintre cele mai marcante personalități ale sale din domeniul științei, educației și filosofiei – academicianul Mihai Drăgănescu. La 15 ani de la moartea sa, contribuțiile sale remarcabile rămân vii, iar moștenirea pe care a lăsat-o continuă să inspire generații de cercetători și inovatori.

România își amintește de Mihai Drăgănescu, o legendă a științei și culturii naționale

Născut pe 6 octombrie 1929 în Făget, județul Prahova, Mihai Drăgănescu a fost un pionier al informaticii și microelectronicii românești, dar și o voce importantă în reformarea educației și în gândirea filosofică modernă. Absolvent al Institutului Politehnic din București și doctor în științe tehnice, și-a început cariera universitară în anii ’50, urcând treptat până la poziția de profesor și decan al Facultății de Electronică și Telecomunicații.

În plan științific, Drăgănescu a fost fondatorul școlii românești de microelectronică și un promotor devotat al informaticii. A militat pentru introducerea tehnologiei în educație, a sprijinit dezvoltarea industriei software și a avut un rol esențial în construirea rețelei naționale de centre de calcul.

Dar Mihai Drăgănescu nu a fost doar om de știință. În anii de după Revoluția din 1989, a fost implicat activ în viața publică: viceprim-ministru în guvernul provizoriu, ambasador al României în Belgia și, între 1990 și 1994, președinte al Academiei Române. Sub conducerea sa, instituția a cunoscut un proces de modernizare și reconstrucție fundamentală, după decenii de subordonare ideologică.

A scris și vorbit despre viitorul tehnologic al omenirii cu o viziune rar întâlnită, propunând concepte inedite precum „informateria” sau „ortoenergia”, care îmbinau știința cu gândirea filosofică profundă. Pentru activitatea sa excepțională, Mihai Drăgănescu a fost distins cu cele mai înalte onoruri naționale și internaționale: Ordinul „Steaua României”, Premiul „Constantin Noica”, Legiunea de Onoare a Franței, dar și numeroase titluri academice și onorifice.

Astfel, astăzi, la 15 ani de la trecerea sa în neființă, Mihai Drăgănescu rămâne o figură definitorie pentru progresul tehnologic și intelectual al României. Numele său continuă să fie sinonim cu rigoarea, inovația și demnitatea academică.

Un alt academician român a murit

România deplânge dispariția academicianului Alexandru Niculescu, una dintre cele mai respectate figuri ale lingvisticii românești și un simbol al exilului intelectual. Decedat la vârsta de 96 de ani, profesorul Niculescu a fost un promotor neobosit al limbii și culturii române, atât în țară, cât și peste hotare. Absolvent al Facultății de Litere din București, și-a dedicat peste trei decenii carierei universitare, fiind un reper în domeniul lingvisticii romanice. Odată cu plecarea sa în exil în 1985, ca urmare a regimului represiv din România comunistă, și-a continuat activitatea academică în Franța și în alte centre universitare europene de prestigiu.

Stabilit la Paris, Alexandru Niculescu a devenit profesor asociat la Sorbona și a predat la universități importante din Viena, Padova și Udine, promovând constant limba română pe plan internațional. A fost autorul unor lucrări fundamentale în domeniu, culminând cu volumul „Creștinismul românesc. Studii istorico-filologice”, publicat la vârsta de 89 de ani. Deși apreciat în străinătate, în România recunoașterea sa a venit târziu, dar impactul său rămâne incontestabil.