News Flash:

Meseria de lider

19 Ianuarie 2001
863 Vizualizari | 0 Comentarii
Sunt unii oameni politici carora le sade extrem de bine in postura de lider. Parca au fost nascuti anume pentru fotoliul de sef. Orice critica la adresa lor ei o percep ca o grava jignire adusa autoritatii de care se bucura si, drept urmare, riposta lor este extrem de dura.
Dupa decenii in care privirile erau focalizate pe cel care intrupa toate calitatile marilor eroi, decembrie 1989 a adus in centru atentiei alti eroi sau pseudoeroi, oameni sau mai putini oameni, ce au jucat un rol important in evenimentele de atunci. Unii dintre ei sunt, si dupa 11 ani, inca lideri.
In cele ce urmeaza prezentam, pe scurt, cartile de vizita a doi politicieni ce au facut din functia de presedinte de partid o adevarata meserie. Le lipsesc doar realizarile cu care sa se laude peste ani.

ION ILIESCU

S-a nascut in anul 1930 la Oltenita. A invatat la Bucuresti - liceele "Spiru Haret" si "Sf. Sava". Cursurile universitare le-a urmat la Institutul Politehnic Bucuresti, apoi la Institutul Energetic din Moscova. A lucrat la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti.
In anul 1956 a fost ales presedinte al Uniunii Asociatiilor de Studenti din Romania. Intre anii 1968-1971 a fost prim-secretar al CC al UTC si ministru pentru problemele tineretului.
In anul 1971 a detinut, pentru o perioada de cateva luni, functia de secretar cu propaganda in cadrul CC al PCR. Eliberat din aceasta functie in urma unor divergente cu Nicolae Ceausescu, a fost trimis ca secretar cu propaganda la Comitetul Judetean Timis al PCR (1971 -1974) si apoi prim-secretar al Comitetului judetean Iasi al PCR (1974-1979).
In anul 1979 a fost indepartat din activitatea politica si numit presedinte al Consiliului National al Apelor (1979-1984). Intre 1984-1989 a fost director al Editurii Tehnice.
La 22 decembrie 1989, o data cu constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale, a fost ales presedintele acestui consiliu, iar in februarie 1990 presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala.
A candidat in alegerile din 20 mai 1990 din partea FSN la functia de presedinte al Romaniei, obtinand 85% din totalul voturilor valabil exprimate. A redevenit seful statului in noiembrie 1992 si, din nou, in anul 1999. Din 1992 este presedintele PDSR. Este casatorit, dar nu are copii.

Petre Roman

S-a nascut la Bucuresti pe data de 22 iulie 1946. Dupa terminarea liceului a urmat cursurile Facultatii de Energetica - sectia de energetica hidraulica - a Institutului Politehnic din Bucuresti, pe care a absolvit-o in anul 1968.
Doctorand al Universitatii "Paul Sabatier" din Franta (1971-1974), obtine in 1974 titlul stiintific de "doctor" in cadrul Facultatii de Mecanica Fluidelor din Toulouse.
Revenit in tara, isi continua cariera universitara la Facultatea de Energetica, obtinand succesiv titlurile de sef de lucrari (1976), conferentiar universitar (1982) si profesor universitar (1990). A publicat mai multe lucrari de specialitate.
A luat parte la Revolutia din decembrie 1989, iar pe data de 26 decembrie 1989 a fost numit prim-ministru in cadrul conducerii provizorii a Romaniei. Candidand pe lista Frontului Salvarii Nationale, in urma alegerilor din mai 1990, a ajuns deputat in Parlamentul Romaniei. Ulterior a fost desemnat (iunie 1990), de catre presedintele ales al Romaniei, drept prim-ministru. A fost indepartat din aceasta functie in toamna lui 1991, in urma unei mineriade. Din 1992 este presedintele PD (FSN). Este casatorit si are doua fete.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1977 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016942 (s)

loading...