Eveniment-Social

Operatie rarisima efectuata pe o tanara de 16 ani

Publicat: 08 iul. 2010
_____ Vizualizări 0 Comentarii
1

@ Ieri, o adolescenta a fost supusa unei interventii chirurgicale de mare finete @ Fata nu putea inghiti decat hrana lichida, iar mancarea solida ajungea in stomac doar daca tanara statea intr-o pozitie nefireasca a corpului

O tanara de 16 ani a dezvoltat a afectiune foarte rara. Adolescenta suferea de o afectiune a muschilor digestivi si-i era foarte greu sa inghita. Tanara putea inghiti doar hrana lichida. Mancarea solida era inghitita cu mare greutate. Ea se bloca in esofag si ajungea in stomac doar printr-o pozitie nefireasca a corpului. Tanara a fost supusa ieri unei interventii chirurgicale laparoscopice de mare finete, care a fost realizata de doi chirurgi de la Spitalul Sf. Spiridon. „Pacienta suferea de acalazia cardiei, boala foarte interesanta, care nu-i permite bolnavului sa inghita. Fata de 16 ani suferea de un spasm al cardiei, care impiedica mancarea sa treaca din esofag in stomac. Operatia trebuie sa fie foarte precisa si consta in sectionare la cinci centimetri distanta de fibrele musculare din portiunea terminala a stomacului si inceputul lui. Operatia se face pe un perete subtire si este foarte grea. Atunci cand sectionezi trebuie sa ai grija sa nu perforezi esofagul”, a declarat prof. dr. Eugen Tarcoveanu, seful Clinicii I Chirurgie.

Operatie facuta cu ultrasunete

Intr-o astfel de afectiune se incearca intai rezolvarea pe alte metode, dar de regula se recurge la interventia chirurgicala. La aceasta interventie, un chirurg a facut endoscopie si a introdus aparatul in esofagul tinerei, in vreme ce al doilea chirurg a intervenit laparoscopic prin abdomen. Interventia s-a efectuat cu un aparat foarte nou in Iasi. Harmonic Scalpel tinde sa inlocuiasca electrocauterul si realizeaza coagularea folosind tehnologia ultrasunetului. „Originalitatea operatiei a constat in faptul ca doctorul Gabriel Dimofte a intrat endoscopic in esofag si a aratat locul unde trebuia facuta operatia. Apoi am intervenit cu un Harmonic Scalpel si am sigilat vasele din jur, dupa care se sectioneaza cele doua foite musculare”, a mai declarat profesorul Tarcoveanu. Intreaga interventie a durat doar 20 de minute. Cu un electrocauter, aceasta interventie dura, in mod obisnuit, o ora. In timpul operatiei, tanara n-a sangerat deloc si va putea pleca in trei zile acasa fara nici un fel de probleme in inghitirea alimentelor. Anual, aproximativ 20 de pacienti au nevoie de aceasta interventie chirurgicala.

Adauga un comentariu