Prima pagină » Local » „1 Iunie cu eroii tăi”. Copiii din Iași sunt invitați să descopere autospecialele Poliției, ISU, Jandarmeriei și Armatei
„1 Iunie cu eroii tăi”. Copiii din Iași sunt invitați să descopere autospecialele Poliției, ISU, Jandarmeriei și Armatei

„1 Iunie cu eroii tăi”. Copiii din Iași sunt invitați să descopere autospecialele Poliției, ISU, Jandarmeriei și Armatei

30 mai 2026, 11:21,
Redacția BZI în Local

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, autoritățile din Iași organizează un eveniment dedicat celor mici, care vor avea ocazia să îi întâlnească pe oamenii aflați zilnic în slujba comunității. Manifestarea „1 Iunie cu eroii tăi” va avea loc pe 1 iunie, între orele 10:00 și 18:00, la Palatul Administrativ și pe Pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Evenimentul este organizat de Instituția Prefectului – Județul Iași, în parteneriat cu structurile Ministerului Afacerilor Interne și Garnizoana Iași. Organizatorii au pregătit numeroase activități interactive și demonstrații menite să îi familiarizeze pe copii cu activitatea polițiștilor, pompierilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră și militarilor.

Pe parcursul zilei vor fi organizate expoziții de tehnică și autospeciale de intervenție, demonstrații cu câini de serviciu, prezentări de echipamente și tehnică militară, precum și activități educative și interactive pentru toate vârstele.

Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului va fi posibilitatea oferită copiilor de a urca în vehiculele speciale utilizate în misiuni și de a descoperi modul în care funcționează echipamentele folosite de forțele de ordine și intervenție.

La organizarea evenimentului participă Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Vasile Lupu” Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, Centrul Regional Iași al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”.

Autoritățile îi invită pe copii, părinți și bunici să participe la această zi specială, dedicată descoperirii profesiilor care contribuie la siguranța comunității și la protejarea cetățenilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
George Simion a reacționat după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. George Simion a transmis luni dimineață un mesaj pe rețelele sociale după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde […]
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
21 septembrie 2026
21 septembrie 2026