21 de ani de la moartea lui Dan Spătaru, unul dintre cei mai iubiți artiști ai muzicii ușoare

Pe 8 septembrie 2004, România a pierdut un nume emblematic al muzicii ușoare, Dan Spătaru, artistul care a marcat generații întregi cu melodiile sale. „Te așteaptă un om”, „Drumurile noastre”, „Să cântăm, chitara mea”, „Tu, eu și-o umbrelă” sau „Îți pare rău” sunt doar câteva dintre piesele care încă răsună în casele românilor și pe posturile de radio.

Ultimii ani ai vieții lui Dan Spătaru au fost marcați de probleme de sănătate. În timpul unui turneu în Germania, suferise o criză acută de stomac, necesitând o intervenție chirurgicală care nu a avut rezultatul scontat, fiind nevoit la o nouă operație care l-a slăbit considerabil. Cu presimțirea că sfârșitul se apropie, i-a spus vărului său că și-ar dori să fie plimbat prin toate locurile în care a cântat în București. Dimineața următoare, artistul a suferit un stop cardiac și a murit. La înmormântarea sa au participat peste 10.000 de oameni.

România comemorează moartea lui Dan Spătaru

Fiica sa a relatat, la vremea respectivă: „Tatăl meu a murit dimineața, la ora 07:00. A fost un stop cardiac. Din nenorocire, nici nu am avut cum să vorbim cu el, pentru că totul a fost foarte rapid. A murit aproape imediat după ce s-a trezit din somn. În ultima vreme, nu pot spune că a avut o perioadă prea fericită, suferise multe intervenții chirurgicale dureroase.”

Dan Spătaru s-a confruntat, de-a lungul vieții, și cu probleme legate de consumul de alcool. Un episod memorabil a avut loc într-o noapte în care s-a plimbat singur și s-a întâlnit cu un măturător căruia i-a oferit un bilet la un spectacol. Măturătorul a răspuns, neștiind cu cine vorbește: „La bețivul ăla?”, moment ce l-a determinat pe artist să își asculte propria voce interioară și să își continue cariera muzicală.

Născut la 2 octombrie 1939, la Aliman, județul Constanța, Dan George Spătaru provenea dintr-o familie de învățători. Copilăria și adolescența și le-a petrecut între Aliman, Ion Corvin și Medgidia, alături de sora sa mai mare și bunici. Pasiunea pentru cai și fotbal îl definea în tinerețe, iar studiile liceale le-a urmat la Medgidia, unde a evoluat și ca fotbalist, mai târziu jucând ca mijlocaș la Progresul și Știința București.

A urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport între 1959 și 1963, însă o hernie de disc l-a obligat să renunțe la sportul de performanță. În perioada studenției a început să susțină concerte la Casa Studenților din București, interpretând muzică italiană, la modă la acea vreme. Talentul său a fost remarcat în 1965 de regizorul TV Sorin Georgescu și de compozitoarea Camelia Dăscălescu, iar debutul la radio a avut loc cu piesa „Nu-ți fie teamă de-un sărut”.

În 1966, a participat pentru prima dată la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia cu melodia „Te așteaptă un om” și a apărut pe coloana sonoră a filmului „Omul și camera”. În 1969 a cântat la Festivalul Cerbul de Aur din Brașov, iar Julio Iglesias îl rememora în 2014 spunând: „Mi-aduc aminte ce frig a fost în acea seară… Dan Spătaru, cu șarmul și cu piesele lui de dragoste, va rămâne mereu în sufletul meu.”

Artistul a continuat să fie prezent în cinematografie și muzică, participând în 1971 la filmul „Cântecele mării”, o coproducție România–URSS, și obținând premii la festivalurile naționale. În 2002, a lansat albumul „Drumurile tinereții”, iar postum au apărut „Pe drumul meu” (2005), „Raza mea de soare” (2005) și „In memoriam” (2007, două volume).

Astăzi, la 21 de ani de la dispariția sa, Dan Spătaru rămâne un reper al muzicii ușoare românești, iar melodiile sale continuă să emoționeze și să inspire noi generații.