31+1+1

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jens Stoltensberg a avut perfectă dreptate. Summitul NATO de la Vilnius a fost un eveniment istoric și face istorie. România a obținut garanții de securitate fără precedent în întreaga ei istorie. Suedia este pe țeavă pentru intrarea în NATO în urma înțelegerilor cu Erdogan, care renunță la exercitarea dreptului de veto. Iar Kievul obține un statut excepțional, prin crearea Consiliului NATO-Ucraina.

La nevoie – să sperăm că nu va fi necesar – în România ar putea fi dizlocată o uriașă armată a aliaților, cu efective umane de sute de mii de militari și cu întreaga tehnică de luptă adecvată. Este un semn bun, dar în același timp este și un semn rău. Pentru noi este important că, după o analiză atentă, aliații au ajuns la concluzia că este necesară o pregătire extrem de serioasă pentru orice agresiune ar putea fi declanșată împotriva României. Decizia de la Vilnius constituie din această perspectivă un avertisment extrem de sever adresat Federației Ruse în sensul că, la o adică, NATO va interveni militar extrem de energic. Ceea ce este de natură să-l facă pe Vladimir Putin prudent în ceea ce privește exprimarea în diverse forme a agresivității față de România. Partea rea este însă faptul că statele NATO, serviciile de informații ale acestora sunt conștiente că România se află în pericol. Ceea ce este de rău augur pentru noi. Și, în același timp, de natură să-i facă mult mai prudenți pe potențialii investitori. Dar avem și o uriașă problemă.

Deplasarea pe întreg teritoriul Uniunii Europene a utiliajelor militare grele durează șase zile. Dintr-un capăt în altul. Deplasarea acelorași utilaje grele exclusiv pe teritoriul României durează tot șase zile. Asta în condițiile în care infrastructura feroviară este la pământ, iar infrastructura rutieră este extrem de precară. Pentru a avea garanția că suntem apărați la nevoie și ținând cont de faptul că războiul din Ucraina se prelungește, trebuie să întreprindem toate diligențele necesare pe lângă Uniunea Europeană, pe lângă statele NATO și, desigur, să facem modificări corespunzătoare în buget pentru ca, în cel mai scurt timp, România, aflată din această perspectivă în coada Europei, să dispună de o infrastructură corespunzătoare. Acest efort este vital.

NATO se întărește pentru că un nou stat, Suedia, extrem de bine pregătit pentru a se integra în alianță, va fi în curând admis cu drepturi depline. Pe de altă parte, Uniunea Europeană va trebui cât mai repede să-și ia angajamente ferme față de Turcia și să nu mai tergiverseze admiterea acestui stat în UE.

În ciuda faptului că a strâmbat ostentativ din nas, Volodimir Zelenski a obținut un succes major: Ucraina devine, la propriu, partener NATO, prin crearea în mod special în acest scop a unui consiliu. Șeful statului ucrainean va putea discuta, la fel și ministrul Apărării, de la egal la egal cu resprezentanții la vârf ai statelor NATO. Ucraina va participa practic la decizii. Nu s-a adoptat însă pretenția formulată de Volodimir Zelenki în sensul unei declarații conform căreia, din momentul în care se termină războiul, Ucraina poate fi primită necondiționat în NATO. O asemenea decizie ar fi reprezentat o mare greșeală a Occidentului, pentru că ar fi obligat Federația Rusă la perpetuarea războiului.