Jocurile de casino online în România sunt reglementate de mai bine un deceniu. Cazinourile care activează în țara noastră au nevoie de licență din partea Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc, iar acest lucru asigură un mediu mai sigur pentru jucători, iar bugetul de stat are de câștigat prin gradul de colectare ridicat. În rândurile următoare, te invităm să descoperi 5 aspecte legislative despre jocurile de casino online din România.
1. Verificarea contului este obligatorie
După ce ți-ai făcut cont la un cazino online, un pas obligatoriu, dar ușor de îndeplinit, este să îți verifici contul. Autoritățile au introdus această prevedere legală (KYC – Know Your Customer) pentru ca acest mediu să fie cât mai sigur, să se evite eventuale furturi de identitate sau spălare a banilor. Este foarte simplu să verifici contul la cazino online, prin încărcarea pe platformă sau trimiterea pe e-mail a unui document care să ateste că este contul tău. De la prima depunere, ai la dispoziție 30 de zile pentru a efectua verificarea contului. Altfel, contul tău va fi închis.
2. Taxele sunt reținute la sursă
Autoritățile au stabilit două tipuri de taxe pentru cei care practică jocuri de noroc:
- taxa de viciu
- impozit plătit la retragere
Taxa de viciu este de 2% și va fi plătită în momentul în care efectuezi o depunere. În cazul în care dorești să faci o depunere de 100 de unități, în cont vei avea 98. Cele 2 unități vor fi direcționate de cazinoul online către bugetul de stat. De asemenea, în momentul în care efectuezi o retragere, impozitul va fi reținut la sursă și direcționat de cazinourile online către buget. Sunt mai multe praguri de impozitare:
- Până la 10.000 RON: 4% din suma retrasă;
- Între 10.000 RON – 66.750 RON: 400 RON + 20% din suma retrasă peste 10.000 RON;
- Peste 66.750 RON: 11.750 RON + 40% din suma retrasă peste 66.750 RON.
E bine de știut că impozitul nu vizează doar câștigurile, ci întreaga sumă retrasă. Practic, dacă ai depus 100 de unități și vrei să retragi 90, vei plăti impozit pentru toată suma.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/02/foto-interior-2.jpg)
3. Cazinourile online plătesc pentru programe de responsabilitate
Operatorii licențiați de către ONJN direcționează bani și pentru promovarea jocului responsabil. Conform legislației în vigoare, fiecare operator legal plătește o taxă specială pentru responsabilitate socială în valoare de 500 de mii de euro. De fapt, ONJN a anunțat, la finalul anului trecut, că a demarat programul „Conștient și Liber”, care are un buget total de 5 milioane de euro. Acesta este destinat finanțării proiectelor care vizează sprijinirea persoanelor afectate direct de adicție.
4. Cazinourile online au un sistem diferit de taxare
Pe lângă sistemul clasic în care se impozitează profitul cu 16%, cazinourile online au un sistem diferit de taxare. Pentru că este imposibil de introdus un sistem pe bază de TVA, autoritățile au decis să introducă taxe similare care să compenseze. Astfel, se plătește anual o taxă de licență în valoare de 300 de mii de euro, dar și o taxă specială pentru mediul online, de 2% din cifra de afaceri. În plus, taxa de autorizare este de 21% din veniturile înregistrate. Practic, cazinourile online plătesc taxe mai mari decât o societate comercială.
5. Cazinourile fără licență sunt ilegale
Jucătorii din România pot avea cont legal doar la cazinouri licențiate de ONJN. Operatorii fără licență sunt trecuți constant pe lista neagră de ONJN. Înainte de a-ți face cont la un cazinou online, verifică în partea de jos a site-ului dacă acel operator are licență din partea ONJN. Acest lucru te va proteja, deoarece doar operatorii cu licență îți oferă un mediu sigur, cu accent pe responsabilitate și distracție.
Sursa foto canva.com.