Optzeci de tineri s-au prezentat la Cabinetul Antirabic al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, după ce au intrat în contact cu o căprioară confirmată cu rabie. Tinerii nu au fost internați, însă se află sub supraveghere medicală la domiciliu, în cadrul unui protocol strict de prevenție.
UPDATE: În județul Iași sunt active trei focare de rabie, a anunțat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
„În momentul de faţă, la nivelul judeţului Iaşi există trei focare de rabie. În cursul zilei de astăzi au fost vaccinaţi 85 de contacti, urmând ca, în cursul zilei de mâine, acţiunea de vaccinare să continue. Încă de acum 2 ani am propus înfiinţarea unui program naţional de prevenire şi control a rabiei, astfel încât aceste situaţii să fie mult mai uşor de manageriat, iar pacienţii să beneficieze de acces facil în ceea ce priveşte prevenţia acestei maladii potenţial fatală. În cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi funcţionează singurul centru zonal anti-rabic, iar acest lucru reprezintă un factor important în dezechilibrul bugetului spitalului.
Dacă în fiecare lună fila de buget alocată achiziţiei de medicamente se ridică la suma de aproximativ 270 000 ron, în acest moment prevenţia anti-rabica va necesita o suplimentare cu încă aproximativ 300 000 ron. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi pune pe primul plan pacienţii, ca atare, până în momentul de faţă, prevenţia anti-rabica, ca şi tratamentul altor patologii din sfera infecto- contagioasă, a fost asigurată, neexistând întreruperi în derularea acestora care să ţină de instituţie”, a transmis dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Știre inițială: Dr. Florin Roșu a transmis că studenții vor fi vaccinați antirabic.
„Din acest focar au ajuns la Cabinetul Antirabic 80 de pacienți, nu sunt internați, sunt la domiciliu sub supraveghere. Numai vaccinul antirabic pentru aceștia depășește bugetul de medicamente al spitalului pentru această lună”, a transmis dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Medicii avertizează populația să evite contactul cu animalele sălbatice, mai ales atunci când acestea par dezorientate sau ușor de abordat. Rabia este o boală virală gravă, adesea letală, iar orice suspiciune de expunere trebuie tratată cu maximă seriozitate.
Direcția Sanitar-Veterinară Iași a început o anchetă epidemiologică pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.