Prima pagină » Local » A ajuns la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” cu dureri groaznice de coloană și a fost operat de urgență! Medicii nici nu au bănuit ce avea să facă pacientul după intervenția chirurgicală: „Am trecut prin cel mai mare declin al vieții”

A ajuns la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” cu dureri groaznice de coloană și a fost operat de urgență! Medicii nici nu au bănuit ce avea să facă pacientul după intervenția chirurgicală: „Am trecut prin cel mai mare declin al vieții”

16 dec. 2024, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ în Local

Gheorghe Verdeș, un pacient în vârstă de 68 de ani, avea dureri groaznice de coloană, iar din cauza lor a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, unde a fost operat de urgență. Deoarece după intervenția chirurgicală s-a simțit ca un nou-născut, bărbatul a vrut să le mulțumească medicilor care l-au operat.

Din cauza durerilor la coloană, Gheorghe Verdeș a fost operat de urgență la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași

Gheorghe Verdeș, un pacient în vârstă de 68 de ani, a ajuns de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, cu dureri insuportabile, cauzate de o problemă gravă la coloană. Echipa de neurochirurgi a intervenit prompt, iar operația a fost un succes. Gheorghe Verdeș a revenit la spital, însă de data aceasta nu ca pacient, ci pentru a le mulțumi medicilor care i-au redat bucuria de a trăi fără dureri. Bărbatul susţine că, datorită medicilor de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi se simte ca un nou-născut, reuşind să depăşească cel mai mare impas din viaţa sa.

„Sunt nou-născut. Am fost în crize foarte mari, am fost înțeles și am fost luat de urgență și operat. Țin să mulțumesc pentru eficiența operației. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să aveți sărbători cu bine! Am trecut, nici nu am cuvinte cum să spun, am trecut prin cel mai mare declin al vieții. La vârsta de 68 de ani am avut o suferinţă insuportabilă şi mi-a fost luată, cum se spune, cu mâna lui Dumnezeu. Am fost vindecat. Am fost tratat, am spus și acasă, și la altă lume, ca la o pensiune”, a declarat Gheorghe Verdeș.

Dr. Lucian Eva: „Aceste reveniri spectaculoase ale unor lucruri simple, pierdute rapid, reprezintă adevărate minuni pentru ei”

Dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, a precizat că, dacă pentru medici, care sunt familiarizaţi cu suferinţele pacienţilor, anumite dureri cu care se prezintă bolnavii pot părea banale, vindecarea lor reprezintă pentru pacienţi adevărate minuni. De aceea, odată vindecaţi, unii pacienţi se întorc la spital pentru a mulţumi medicilor care i-au salvat.

„Este un sentiment aparte să vezi semeni de-ai tăi, care, după ce au trecut printr-un moment critic în viața lor, revin după o perioadă de timp să-ți spună un simplu «mulțumesc». Și vin cu zâmbetul pe buze. Este un sentiment aparte, greu de descris în cuvinte. Sunt oameni pentru care suferința lor este cea mai importantă. Noi, aici, ne-am obișnuit într-o rutină zilnică, familiarizați cu suferința, și poate că uneori nu mai dăm atâta importanță unor lucruri aparent banale, cum ar fi o simplă durere de picior sau faptul că un pacient nu mai poate vorbi. Însă, aceste reveniri spectaculoase ale unor lucruri simple, pierdute rapid, reprezintă adevărate minuni pentru ei. Și iată că, în aceste zile de sărbătoare, se întâmplă și astfel de minuni. Dar sunt minunile lor, nu ale noastre, pentru că noi suntem doar niște oameni simpli, cu o anumită educație, e adevărat, și cu o anumită dăruire în acest sens. Noi nu facem minuni, doar participăm la minunile lor în momentele în care ei nu mai pot singuri să se ajute”, a declarat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026