Prima pagină » Local » A fost scos la concurs postul de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași! Candidații trebuie să aibă studii medicale, juridice sau economice
A fost scos la concurs postul de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași! Candidații trebuie să aibă studii medicale, juridice sau economice

A fost scos la concurs postul de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași! Candidații trebuie să aibă studii medicale, juridice sau economice

19 iun. 2025, 02:00, 1 ,
Codruța ȘOROAGĂ în Local

Recent, a fost scos la concurs postul de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași. La concurs se pot înscrie persoanele care îndeplinesc următoarele condiții specifice: să fie absolvente de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în medicină – specializarea Medicină –, medicină dentară – specializarea Medicină dentară –, științe juridice sau științe economice; să fie absolvent cu diplomă a studiilor universitare de master în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției sau cu diplomă, conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepția absolvenților de medicină – specializarea Medicină – şi medicină dentară – specializarea Medicină dentară –, și să aibă cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției.

Se caută manager pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași! Care este calendarul concursului

Persoanele care vor să ocupe postul de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași își pot depune dosarele de concurs până la data de 17 iulie 2025, ora 13:00. Dosarele de concurs vor fi verificate la data de 21 iulie 2025, rezultatele acestei probe fiind afișate în aceeași zi. Proiectele de management se vor publica la data de 24 iulie 2025, ele urmând să fie susținute public la data de 31 iulie 2025, începând cu ora 10:00. Rezultatele probei proiectului de management vor fi afișate la data de 1 august 2025, iar rezultatele finale ale concursului de angajare vor fi făcute publice 6 august 2025.

Ce condiții generale trebuie să îndeplinească participanții

Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale. Astfel, pot participa la concurs persoanele care au cetățenia română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene și cele care cunosc limba română, scris și vorbit. Totodată, candidații trebuie să aibă capacitate de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale, eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate. Candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice, potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei. Trebuie specificat faptul că nu pot candida pentru postul de manager persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Nu pot candida la concursul de angajare persoanele care execută o pedeapsă complementară prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de care nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii și nici cele care au comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, privind Registrul național automatizat, cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice. Nu doar Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași face angajări în această perioadă, ci și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, și Institutul de Psihiatrie „Socola” au scos la concurs mai multe posturi.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Insula Iubirii 2025. Casting ispite feminine în AntenaPLAY. Cine sunt tinerele care și-au dorit să facă parte din show
Playtech.ro
Amendă până la 100.000 de lei pentru românii care fac această greșeală când construiesc o casă. Legea e clară
observatornews.ro
Lua maşini de la ridesharing şi le ducea la dezmembrări. Un escroc a păcălit zeci de şoferi
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Evz.ro
Vremea se strică în România. Alertă de la ANM
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Simona Halep a încălcat regulile familiei și a trecut un prag interzis în cultura machedonilor
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci pe casa scării. Nici să dai cu var în jurul uşii tale nu este permis, în 2025
Dailybusiness.ro
Autostrăzile A7 și A8, scoase din PNRR. Guvernul caută urgent finanțare alternativă
RomaniaTV
Simona Gherghe e în culmea fericirii! Nu a mai avut răbdare și le-a dat marea VESTE fanilor! Yuhuuuu! Felicitări! ❤️
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
BOMBA BOMBELOR în showbiz! David Măruță se iubește cu fiica lui Nicolai Tand. Fiul Andrei, sărut pătimaș cu Ilona Tand, la mare / VIDEO
redactia.ro
Imagini de coșmar! Un tânăr grav rănit la Beach Please după ce a fost împins în public chiar de artistul lui preferat
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2025
15 iulie 2025