Prima pagină » Local » A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei

A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei

04 aug. 2026, 02:00,
Alina LUPU în Local

O afaceristă din Iași, acuzată că a prejudiciat bugetul statului cu aproape jumătate de milion de lei, a fost salvată de prescripția răspunderii penale. Femeia a formulat apel, nemulțumită de hotărâre, fiind obligată să achite prejudiciul, iar bunurile sale rămân sub sechestru pentru recuperarea pagubei, întrucât i-a fost respins apelul.

La sfârșitul săptămânii trecute, magistrații Curții de Apel Iași au pronunțat hotărârea definitivă în dosar. Acesteia i-a fost pus sechestru pe bunuri.

A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția!

Pe 31 iulie a anului în curs, judecătorii Curții de Apel Iași au respins apelul formulat de inculpata Lăcrămioara Felicia Munteanu împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Iași și au menținut în totalitate hotărârea primei instanțe.

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata Munteanu Lăcrămioara Felicia împotriva sentinţei penale nr. 758/19.12.2025, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. 4393/99/2021, sentinţă pe care o menţine. Conform art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă pe apelantă la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat”, se arată în hotărârea definitivă a instanței.

Prin această decizie, Curtea de Apel Iași a confirmat soluția pronunțată de Tribunalul Iași la data de 19 decembrie 2025, punând astfel capăt procesului.

În urmă cu mai bine de șapte luni, Tribunalul Iași a stabilit că, deși faptele reținute în sarcina inculpatei au existat, procesul penal nu mai poate continua, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.

„Constată că legea penală mai favorabilă inculpatei este Codul penal, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, şi Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare în aceeaşi perioadă, dispune încetarea procesului penal privind pe inculpata Munteanu Lăcrămioara Felicia, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală”, se precizează în sentința Tribunalului Iași.

I s-a pus sechestru pe bunuri

Astfel, deși nu a mai fost aplicată o pedeapsă penală, instanța a analizat în continuare latura civilă a cauzei și a dispus măsuri pentru recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat.

Judecătorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de Lăcrămioara Felicia Munteanu, măsura urmând să rămână în vigoare până la recuperarea integrală a prejudiciului.

Potrivit hotărârii Tribunalului Iași, sechestrul a fost instituit până la concurența sumei de 456.804,81 lei, reprezentând debitul principal, la care se adaugă dobânzile și celelalte obligații fiscale accesorii, calculate conform legislației în vigoare.

„Dispune luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei Munteanu Lăcrămioara Felicia, în vederea recuperării despăgubirilor civile acordate în cauză, până la concurenţa sumei de 456.804,81 lei, reprezentând debitul principal, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii aferente, calculate conform legislaţiei fiscale, începând de la scadenţa obligaţiilor de plată şi până la achitarea integrală a debitului principal, dispoziţie care este executorie”, se mai arată în hotărâre.

Trebuie să achite prejudiciul produs statului

Prin urmare, chiar dacă răspunderea penală s-a stins prin intervenirea prescripției, obligația de acoperire a prejudiciului rămâne în vigoare, iar statul poate recupera sumele datorate prin executarea bunurilor aflate sub sechestru.

Nemulțumită de soluția Tribunalului Iași, afacerista a declarat apel, încercând să obțină modificarea hotărârii. Demersul său a fost însă respins de Curtea de Apel Iași, care a apreciat că sentința primei instanțe este legală și temeinică.

Hotărârea pronunțată la data de 31 iulie 2026 este definitivă și pune capăt litigiului.

Lăcrămioara Felicia Munteanu, o afaceristă din Iași acuzată că a prejudiciat bugetul statului cu aproape jumătate de milion de lei, a fost salvată de prescripția răspunderii penale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Titi Aur indică o posibilă eroare la pedale
Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Incidentul este anchetat după ce doi pietoni au murit, iar alți doi au fost răniți. Titi Aur avansează ipoteza unei erori la pedale. Noile imagini surprinse de camerele de supraveghere oferă detalii despre accidentul mortal produs marți seară în centrul Brașovului. În înregistrări se vede cum autoturismul […]
Răsturnare de situație în cazul accidentului din Brașov. Titi Aur indică o posibilă eroare la pedale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 august 2026
14 august 2026