A murit legenda muzicii rock, Chris Rea! Chris Rea, cunoscutul cântăreț și compozitor britanic de muzică rock și blues, a murit la vârsta de 74 de ani. Anunțul a fost făcut de familia acestuia printr-un comunicat oficial. Chris Rea este cunoscut pentru piesele „Driving Home for Christmas”, „On the Beach” și „The Road to Hell”, care au avut un succes internațional uluitor. Chiar înainte de Crăciun, artistul s-a stins după o grea suferință!
A murit legenda muzicii rock, Chris Rea!
Chris Rea, una din marile legende ale muzicii internaționale, s-a stins din viață după o luptă cu o boală necruțătoare. Îndrăgitul artist fusese diagnosticat cu cancer pancreatic și a suferit o intervenție chirurgicală de extirpare a pancreasului în 2001, iar în 2016 a suferit un accident vascular cerebral, precizează HotNews.ro. Potrivit familiei, Chris Rea s-a stins din viață liniștit, în spital, fiind înconjurat de prieteni și rude.
„Cu o imensă tristețe anunțăm moartea iubitului nostru Chris. El s-a stins din viață liniștit, astăzi, într-un spital, după o scurtă suferință, fiind înconjurat de familie”, a anunțat purtătorul de cuvânt al familiei.
Chris Rea a cunoscut succesul la sfârșitul anilor ’70 și în anii ’80, impunându-se printr-un stil distinct, marcat de chitara slide. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără Fool (If You Think It’s Over), Let’s Dance și The Road to Hell, albumul cu același nume, lansat în 1989, consacrându-l drept unul dintre cei mai importanți artiști solo din Marea Britanie. Artistul a devenit asociat cu sezonul sărbătorilor datorită piesei Driving Home for Christmas, lansată în 1986. Deși inițial nu își dorea un cântec de Crăciun, melodia a devenit un clasic și revine anual în topurile muzicale. Chris Rea a vândut peste 30 de milioane de albume și a influențat scena muzicală europeană.
Artistul se confrunta cu probleme grave de sănătate
„Un moment foarte înfricoșător … mi-am imaginat că percepția mea asupra tonului a dispărut odată cu accidentul vascular. A fost nevoie de multă convingere din partea oamenilor care îmi spuneau că tot ce cânt este corect”.
,,Fetele mele nu prea mai sunt pe acasă. Au crescut, fiecare are drumul ei. Josephine a studiat Arta la Florenţa şi pictează extraordinar. Iar Julia a studiat la St. Andrews. Momentul de aur al meu şi al soţiei este dimineaţa, când ne batem care face cafeaua primul. Apoi urmărim ştirile la BBC, privim o oră peisajul din faţa casei noastre, simţindu-ne ca la 16 ani, când ne-am îndrăgostit. Suntem norocoşi să simţim asta şi acum”, mărturisea artistul.