A murit Silvia Radu, una dintre cele mai importante artiste plastice românce

Silvia Radu, sculptoriță și pictoriță emblematică pentru arta românească contemporană, a murit la vârsta de 89 de ani, lăsând în urmă o operă profundă, marcată de o expresivitate simplă, dar încărcată de simbolism și spiritualitate.

Anunțul decesului său a fost făcut de criticul de artă Pavel Șușară, care i-a adus un omagiu emoționant și bine argumentat, subliniind importanța și originalitatea operei artistei.

A murit Silvia Radu. Pictorița și sculptorița avea 89 de ani

Silvia Radu a fost o prezență constantă și influentă în peisajul artei plastice românești din ultimele șase decenii, o artistă cu o viziune personală puternică asupra sculpturii și picturii. Lucrările sale explorează teme religioase și existențiale, reflectând o meditație profundă asupra lumii și a spiritului uman. De-a lungul întregii cariere, artista a combinat rigoarea formelor academice cu intuiția artistică și influențele artei populare, dând naștere unei expresii plastice originale, în care tradiția și contemporaneitatea se împletesc armonios.

După moartea soțului său, sculptorul Vasile Gorduz, Silvia Radu a continuat să creeze cu o tăcere energică, demonstrând că pentru ea arta nu a fost niciodată o simplă profesie, ci o adevărată formă de existență. Sculpturile și picturile sale, adesea inspirate de iconografia religioasă, de la îngeri și sfinți până la siluete ancestrale, au o forță spirituală aparte, ce transcende materialitatea și reflectă o căutare a transcendentului cu smerenie și credință.

Pavel Șușară, în mesajul său de adio, a evidențiat că Silvia Radu a fost „unul dintre ultimii supraviețuitori ai celui de-al treilea clasicism al artei românești”, făcând referire la generația anilor ’60, o perioadă marcantă pentru cultura română, în care artista și-a afirmat identitatea creatoare. Criticul a subliniat vocația Silviei Radu, „nu o simplă opțiune, ci o chemare profundă”, dar și „școala solidă, deschiderea culturală amplă, memoria și continuitatea, alături de rupturile fertile și de multiple disponibilități pentru cercetarea formei și pentru experimentele de limbaj”.

Opera Silviei Radu se situează la o intersecție rară între tradiția occidentală și spiritualitatea răsăriteană, reușind o reconciliere subtilă și profundă a acestor două lumi. În sculpturile sale, Sfântul Gheorghe, de exemplu, nu este portretizat ca un erou de legendă, ci ca o figură diafană, aproape desprinsă din icoanele pe sticlă specifice satelor transilvănene, punând în valoare frumusețea și simplitatea religioasă autentice.

În cuvintele lui Pavel Șușară, Silvia Radu „a găsit o a treia cale” în sculptură, evitând atât epicul narativ al lui Dimitrie Paciurea, cât și abstractizarea pură a lui Constantin Brâncuși. Ea a reușit să creeze forme care, deși simple, transmit o „vibrație afectivă profundă și ingenuă”, sugerând prezența unui „spirit contemplativ și introvertit”, în care „respirația blândă a transcendenței este consubstanțială formei”.

De asemenea, arta Silviei Radu este, în esență, o reconciliere între materie și spirit, între concret și simbolic, între tradiția populară și universul sacru. Această combinație îi conferă lucrărilor sale o autenticitate rar întâlnită, în care chipurile nu sunt niciodată vanitate, ci expresii sincere ale creației. Astfel, ea a reușit să construiască o punte între estetica clasică și dimensiunea spirituală a artei, oferind o alternativă profundă la tendințele uneori fragmentate sau cinice ale artei contemporane.