E ca și când ai pune stafide în ciorba de pește. Cam așa se potrivește Luca Nicușescu, noua vedetă desemnată de premierul numit, Nicușor Dan, pentru a eșua la rândul ei în facerea unui guvern. Aparent, avem de-a face cu un personaj elevat, performant, parțial experimentat, dar într-un domeniu relativ îngust și demn de toată stima neofiților. În realitate, Luca Niculescu este o altă săgeată a președintelui Emmanuel Macron și a Serviciului Român de Informații Externe. Va eșua și el ca toți ceilalți.
Aplauze pentru Luca Niculescu. A făcut o frumoasă carieră ca jurnalist. A lucrat pentru televiziuni, publicații și site-uri care toate, fără excepție, au fost extrem de apropiate puterii. Iar unele chiar au făcut parte din putere. Nu le mai enumăr. Acum, traseul său este deja arhicunoscut. În a doua parte a carierei sale a fost un apropiat al Republicii Franceze. Nu este în sine un lucru rău că a lucrat pentru instrumente de comunicare legate de inima francofoniei și, de asemenea, nu este în sine un lucru rău că a servit o bună bucată de timp ca ambasador al României la Paris, unde a beneficiat în fel și chip de toată atenția președintelui Republicii Franceze. Și, cu atât mai mult, nu e deloc rău faptul că, ulterior, din poziția de secretar de stat la Ministerul de Externe, a pus umărul în mod decisiv pentru viitoarea admitere a României la OCDE, un club select al statelor cu economii cât de cât dezvoltate. Încă nu suntem acolo, dar se spune că parcursul a fost făcut cu aportul major al lui Luca Niculescu.
Acesta are, din păcate pentru el, dacă chiar își ia misiunea în serios, și din fericire pentru Ilie Bolojan, care rămâne la butoane, șanse zero pentru a forma o echipă guvernamentală de succes, pentru a elabora al cincilea program de țară de depanare a României, dacă îl punem la socoteală și pe cel al lui Ilie Bolojan, și pentru a obține voturile necesare în Parlament. Este încă o etapă irosită în mod deliberat de către Nicușor Dan.
Președintele numit a numit, la rândul său, candidați de premieri, evitând cu grijă să nominalizeze vreunul reprezentând cel mai important partid parlamentar, PSD, sau cel de-al doilea partid parlamentar, AUR. În primul caz, omisiunea este intenționată, dar aparent discretă, în cel de-al doilea caz, ea este explicită și de-a dreptul ostentativă. În primul caz, Nicușor Dan, prelungind agonia statului român, refuză să acorde credit reprezentantului a peste 30% din electoratul României, respectiv lui Sorin Grindeanu, în cel de-al doilea caz ignoră cât se poate de ostentativ un electorat care a optat pentru 20% dintre parlamentari și care, în prezent, după toate estimările, reprezintă 40% din populația României. Asemenea omisiuni – repet, intenționate – nu reprezintă altceva decât expresia neînțelegerii mecanismelor democratice ale unui stat care se crede european. Ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că, în realitate, Nicușor Dan este exponentul unei dictaturi mascate, destul de prost mascată, care s-a manifestat brutal în momentul anulării alegerilor și ulterior în toată operațiunea electorală care a condus la așa-numita victorie a sa în alegeri.
Și ce coincidență, Doamne! Și în ceea ce îl privește pe Nicușor Dan și cariera sa politică și, iată, ca să nu mai intru în alte detalii, și în ceea ce îl privește pe Luca Niculescu, avem de-a face cu prietenia temeinică și activă pe care ne-o acordă, desigur dezinteresat, președinția statului francez. Ironic este însă faptul că, din toată această caznă politică care a pus pe butuci România, beneficiarul real este Ilie Bolojan, un om dedicat altor două centre de putere, la concurență cu cel francez, Germania și Austria.