Un tânăr ieșean s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat după ce a vrut cu orice preț să pună mâna pe trei truse cu scule electrice ale unui necunoscut
Totul s-a întâmplat în miezul nopții, individul fiind ajutat de doi prieteni ce au păzit parcarea din spatele restaurantului Odeon din Podu Roș, acolo unde a avut loc incidentul. Acesta a spart geamul mașinii, folosindu-se de o șurubelniță
În urmă cu aproximativ un an, un ieșean în vârstă de 21 de ani, fără ocupație, a spart geamul unei mașini din parcarea restaurantului Odeon, după ce a observat că pe bancheta din spate se aflau mai multe truse cu scule electrice. Înainte de a ajunge la acestea, de teama polițiștilor care patrulau în zonă, grupul a furat 150 de lei dintr-o altă mașină. Ulterior, au împărțit banii și au luat un taxi pentru a ajunge acasă.
A spart o mașină pentru a ajunge la trusa cu scule electrice
Un tânăr de doar 21 de ani, împreună cu încă doi prieteni, s-a ales cu dosar penal după ce, în noiembrie 2021, a spart o mașină în care se aflau truse cu scule electrice.
Deși ținta principală era reprezentată de truse, de teama oamenilor legii care supravegheau zona, indivizii au spart o altă mașină dintr-un cartier alăturat.
„Cu ajutorul șurubelniței luate de la domiciliul bunicii sale, a spart geamul de la ușa din spatele portbagajului autoturismului persoanei vătămate, în timp ce supravegheau zona de la o distanță de aprox. 5-8 metri. În momentul imediat următor, prietenii săi au observat un echipaj de poliție care patrula, motiv pentru care au sistat activitatea infracțională și au fugit printre blocurile din apropiere. Cei trei au hotărât să nu mai revină la autoturismul în cauză și s-au deplasat pe raza Secției 6 Poliție Iași. Inculpații au sustras suma de aproximativ 150 de lei dintr-un autoturism marca Dacia, faptă care face obiectul unui alt dosar penal. Ulterior, fiind nemulțumiți de suma sustrasă, în jurul orei 05:00, inculpații au revenit pentru a lua bunurile din autoturismul persoanei vătămate. Inculpatul a scos sticla de la geamul spart anterior, a introdus mâna pe interior și a deschis ușa portierei din spate. A pătruns în interior, de unde a luat trei truse cu scule electrice, având inscripțiile Bosch, De Walt și Holzer, pe care le-a așezat pe rând în apropierea autoturismului, pe sol. Inculpatul i-a rugat pe ceilalți doi să se apropie și să îl ajute pentru a le căra. Astfel, fiecare inculpat a luat câte o trusă cu scule electrice și au fugit printre blocuri spre Aleea Rozelor. Pe stradă au observat un taxi, cei trei au băgat trusele sustrase și au mers cu acesta în zona Bularga, la domiciliul bunicii inculpatului”, precizau magistrații.
Hoții ieșeni își fac de cap
Agenții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au fost sesizați recent cu privire la cazurile de furt care s-au petrecut tot mai des în ultima perioadă. Aceștia au făcut percheziții și rețineri. În plus, oamenii legii au identificat și indivizi care au încălcat legea, tâlhărind alte persoane.
Recent, cei de la Biroul de Investigații Criminale și de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Iași au percheziționat locuința unui tânăr în vârstă de 23 de ani, bănuit că ar fi comis furturi în serie, păgubind 5 persoane. Acesta ar fi sustras de la victime telefoane mobile și un portofel, lipsindu-le, în total, de aproximativ 9.000 de lei. Polițiștii au găsit mai multe probe acasă la ieșean, pe care l-au dus apoi la audieri.
Un alt caz de tâlhărie calificată a fost cercetat de polițiști la începutul acestui an. Un bărbat a fost suspectat că a pătruns în locuința unei bătrâne pe care a agresat-o ca să o convingă să îi dea banii puși deoparte, respectiv suma de 800 de lei. Astfel, cazurile de furt și tâlhărie continuă să fie frecvente la Iași, polițiștii întreprinzând acțiuni pentru prinderea vinovaților.