Pe data de 27 decembrie 2021 se împlinește un an de la debutul campaniei de imunizare împotriva Covid-19, iar la Iași, până acum, au fost vaccinate peste 600 de mii de persoane. De aproape două luni, s-a putut observa o creștere a numărului de vaccinări împotriva COVID-19
Rata imunizării împotriva COVID-19 se menține crescută, iar autoritățile ieșene au mai deschis un centru de vaccinare în municipiul Iași, în cadrul spațiului comercial Selgros. Aproximativ 2.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 într-o singură zi, la Iași. Numărul imunizărilor împotriva COVID-19 a început să crească din nou, după ce medicii au făcut apeluri disperate către populație să se vaccineze. În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, desfășurată la nivelul județului Iași, care a început acum aproximativ un an, și până ieri, 10 decembrie 2021, au fost administrate peste 600.000 doze de vaccin. Pe data de 9 decembrie 2021 au fost vaccinate 1.591 de persoane, iar, dintre acestea, cele mai multe s-au prezentat pentru administrarea dozei „booster”, 776, alți 520 de ieșeni au fost vaccinați cu doza II și doar 295 s-au imunizat cu doza I.
De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 473 de reacții adverse ușoare. Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică Iași, ieri, 10 decembrie 2021, un număr de 6.760 de persoane se aflau în izolare, iar 3.894 de persoane sunt carantinate la domiciliu.
La finalul lunii septembrie 2021 a început administrarea dozei 3
Marți, 28 septembrie 2021, a început administrarea dozei 3 a vaccinului împotriva COVID-19, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la doza a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe bază de ARN mesager. Cea de-a treia doză este recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe, persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare și persoanele cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială.
Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer & BioNTech sau Moderna. Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson & Johnson a început pe data de 4 mai 2021, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în acest moment, administrarea dozei de rapel. Programarea se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.