IMM România a realizat un sondaj online privind percepția antreprenorilor asupra mediului de afaceri în trimestrul al III-lea din 2026. La realizarea acestuia au participat 1.290 de respondenți din toată țara, inclusiv din Iași. Concluzia specialiștilor este că mediul de afaceri s-a deteriorat, iar situația s-ar putea agrava în următoarele luni.
Situația afacerilor mici și mijlocii din România nu arată prea bine. Un sondaj realizat de IMM România arată că mediul de afaceri are probleme grave din cauza situației economice și politice din țară. Previziunile specialiștilor nu sunt optimiste.
Sondajul IMM România privind mediul de afaceri arată că antreprenorii nu o duc bine deloc
Potrivit specialiștilor din cadrul IMM România, antreprenorii din toată țara au răspuns la mai multe întrebări. Una dintre acestea este: „Cum percepeți evoluția mediului de afaceri în 2026 față de 2025?”. Un procent de 46,5% consideră că s-a deteriorat, 34,9% dintre respondenți consideră că s-a deteriorat foarte mult, 15,5% spun că a rămas la fel, iar alți 3,1% consideră că s-a îmbunătățit. Niciun respondent nu a menționat că mediul de afaceri s-a îmbunătățit foarte mult (opțiune disponibilă în chestionar).
La întrebarea „Care considerați că este principalul efect al politicilor publice asupra IMM-urilor?”, antreprenorii au dat următoarele răspunsuri: 27,1% – „Cresc costurile de funcționare pentru IMM-uri”; 21,7% – „Nu sunt corelate cu nevoile IMM-urilor”; 17,8% – „Îngreunează dezvoltarea și activitatea IMM-urilor”; 12,4% – „Nu generează efecte semnificative”; 8,5% – „Generează birocrație și povară administrativă”; 6,2% – „Facilitează accesul IMM-urilor la finanțare și programe de sprijin”.
De asemenea, la întrebarea „Cum percepeți sprijinul mediului politic pentru susținerea antreprenoriatului?”, aproape 60% dintre respondenți au răspuns cu „nefavorabil”.
Urmează disponibilizări în mai multe sectoare din România
O altă întrebare din sondajul realizat online este: „Care dintre următoarele domenii ale legislației europene vă generează în prezent cele mai mari costuri de conformare și raportare?”. Antreprenorii au menționat, în proporție de 33,3%, astfel: „Legislația muncii (condițiile de muncă – timpul de lucru, munca cu fracțiune de normă, contractele cu durată determinată, detașarea lucrătorilor; informarea și consultarea lucrătorilor cu privire la concedierile colective, la transferurile de întreprinderi)”. Alți 27,1% dintre respondenți au indicat: „Comerț și produse (comerțul la distanță, cerințe suplimentare de etichetare, conținutul digital)”. Un procent de 18,3% spun că „Protecția datelor personale (GDPR), digitalizare și inteligență artificială”. Alți 17,7% dintre respondenți au indicat: „Mediu și tranziție verde (reducerea deșeurilor, reciclare și gestionarea durabilă a resurselor)”.
De asemenea, 30% dintre antreprenorii care au răspuns la acest sondaj spun că principala problemă a pieței este reprezentată de scăderea cererii, creșterea costurilor cu forța de muncă, creșterea prețului energiei electrice/combustibililor și creșterea costurilor cu materiile prime/serviciile utilizate.
Cel mai mare impact asupra creșterii costurilor operaționale l-au avut creșterea prețului energiei electrice și a combustibilului. Antreprenorii au răspuns la întrebarea „Cum a fost afectată activitatea economică de evoluția consumului în ultimele 6 luni?” că au scăzut încasările (55% dintre respondenți), că au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de zile la plata datoriilor (11,6%), că au redus produsele (10,9%) și că au redus personalul angajat (8,5%). Antreprenorii nu prevăd o îmbunătățire a situației și cred că vor face disponibilizări în următoarele 6 luni.
Antreprenorii se tem că situația se va agrava în următoarele 6 luni
Specialiștii IMM România au tras mai multe concluzii în urma realizării acestui sondaj.
„Există o percepție masivă a întreprinzătorilor în legătură cu deteriorarea mediului de afaceri în 2026 față de 2025. În total, 81,4% consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat mult și foarte mult (46,5% mult și 34,9% foarte mult). Antreprenorii mici și mijlocii nu simt niciun efect pozitiv al politicilor publice pentru mediul de afaceri. Percepția a peste trei din patru antreprenori (75,1%) este că politicile publice nu ajută afacerile, ci mai mult îngreunează activitatea acestora. Principalele efecte negative percepute sunt creșterea costurilor de funcționare, neînțelegerea nevoilor antreprenorilor, piedici în calea dezvoltării lor (fiscalitate ridicată, impredictibilitate legislativă, instabilitate economică) și birocrație. Practic, doar 6,2% dintre antreprenori consideră că politicile publice au un efect pozitiv, facilitează accesul IMM-urilor la finanțare și programe de sprijin. Această percepție trebuie legată și de răspunsul la întrebarea privind sprijinul mediului politic pentru susținerea antreprenoriatului, unde peste 86% dintre antreprenori îl consideră nefavorabil”, susțin specialiștii din cadrul IMM România.
Criza economică va avea efecte pe termen lung asupra afacerilor mici și mijlocii
Aceștia mai atrag atenția asupra efectelor crizei economice și a problemelor privind legislația muncii.
„Primele trei domenii ale legislației europene care sunt percepute ca generând costuri de conformare și raportare sunt: legislația muncii, legislația privind comerțul, protecția datelor personale (GDPR). Această percepție este însă legată de modalitatea practică de punere în aplicare la nivel național a legislației europene, existând fenomenul de gold-plating (suprareglementare). În realitate, în procesul de transpunere la nivel național se adaugă noi sarcini pentru angajatori, prin introducerea de sarcini mai mari de raportare și conformare decât cele din actele europene, justificându-se cu formula «așa ni se cere/impune de la Bruxelles». Efectele crizei economice sunt resimțite în continuare de antreprenori, România înregistrând un an de scădere a cererii, coroborat cu scăderea puterii de cumpărare și inflația. Diminuarea vânzărilor conduce la blocaje în lanț, antreprenorii având dificultăți în asigurarea cash-flowului și înregistrând întârzieri la plata datoriilor”, mai explică specialiștii.
IMM România a realizat un sondaj online privind percepția antreprenorilor asupra mediului de afaceri în trimestrul al III-lea din 2026, iar rezultatele sunt îngrijorătoare.