Local

A venit pe cai mari în Iași și s-a dat drept reprezentantul lui Ion Țiriac! A fost condamnat la peste 5 ani de pușcărie pentru țeapă! Bărbatul nu este la prima ispravă de acest gen! FOTO / VIDEO (Exclusiv)

Publicat: 07 sept. 2020
Judecătorii au condamnat din nou un individ, pentru comiterea aceleiași infracțiuni: înșelăciune
Florin Cristian Goșman a fost condamnat din nou pentru înșelăciune

Un bărbat, condamnat din nou pentru o țeapă! Individul a mai fost pedepsit de magistrați, după ce s-a dat drept reprezentantul unui miliardar celebru! Acum, Florin Cristian Goșman a fost condamnat la peste 5 ani de pușcărie

Un bărbat a fost condamnat din nou pentru o țeapă! Individul a mai fost pedepsit în trecut, după ce s-a dat drept reprezentantul unui miliardar celebru!
Astfel, la finele săptămânii trecute, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Florin Cristian Goșman la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni de închisoare, pentru înșelăciune.

„Instanța admite în parte acțiunea formulată de către partea civilă Lucia P. și îl obligă pe inculpatul Florin Cristian Goșman la plata către partea civilă a sumei de 40.000 de lei, cu titlu de daune materiale”, au menționat judecătorii ieșeni.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.

Florin Cristian Goșman, condamnat din nou pentru o țeapă!

Acest proces al lui Florin Cristian Goșman a început pe data de 24 mai 2017. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis atunci în judecată pe individ, sub acuzația de înșelăciune.
Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de 3 ani, Florin Cristian Goșman ar fi păcălit două persoane, un bărbat și o femeie. Oamenii legii spun că, în februarie 2009, individul l-ar fi păcălit pe Vasile I. Totuși, pentru acea faptă, procesul a încetat. De asemenea, oamenii legii au susținut că, în perioada noiembrie 2016 – februarie 2017, respectiv în perioada martie 2016 – martie 2017, acesta ar fi păcălit și o femeie, pe Lucia P. În acest caz, prejudiciul a fost calculat la 40.000 de lei.

Pedepsit în trecut, după ce a comis fapte similare

În urmă cu câteva luni, magistrații din cadrul Curții de Apel Iași l-au condamnat definitiv pe Florin Cristian Goșman (44 de ani) la 4 ani și 2 luni de închisoare, pentru tentativă de înșelăciune și înșelăciune. De asemenea, acesta a fost obligat de prima instanță la plata către o parte civilă a sumei de 38.232 de lei, cu titlu de daune materiale.
Pe 16 februarie 2017, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că Florin Goșman ar fi indus în eroare o femeie, determinând-o să îl împuternicească să îi vândă o suprafață de teren pe care aceasta o avea. Oamenii legii au precizat că acesta a vândut terenul sub prețul pieței și nici nu i-ar fi dat femeii banii respectivi.

Individul s-a dat drept jurist pentru a păcăli oamenii

Anchetatorii au adăugat că Goșman ar fi cerut și ar fi primit de la o altă femeie suma de 1.900 de lei, pentru a se ocupa de dezbaterea unei succesiuni și obținerea unui titlu de proprietate pentru o suprafață de teren de 6.000 mp, urmând să cumpere acel teren pentru niște investitori olandezi, dar fără a se ține de cuvânt.
În noiembrie 2016, Goșman a mers în localitatea Ciurbești, din comuna Miroslava, și a întrebat persoanele pe care le-a întâlnit dacă nu știu cine vinde terenuri în zonă. Astfel, acesta a aflat că o femeie voia să vândă un teren și a contactat-o telefonic, apoi s-a întâlnit cu ea.

„Inculpatul s-a prezentat ca fiind jurist, afirmând că este interesat de achiziționarea de terenuri în zonă pentru niște persoane de naționalitate olandeză. Persoana vătămată i-a indicat că deține o suprafață de teren de 6.000 mp în localitatea Proselnici și i-a arătat terenul inculpatului Goșman Florin Cristian, acesta arătându-se interesat să îl achiziționeze, promițându-i că o va ajuta cu dezbaterea moștenirii și eliberarea titlului de proprietate”, au precizat anchetatorii.

„A înlocuit originalul titlului de proprietate cu o copie xerox color a acestuia!”

Oamenii legii au adăugat că femeia i-a prezentat lui Goșman o prietenă de-a sa, care avea de vânzare un teren de 2.200 mp în satul Ciurbești, lângă șoseaua de centură, și că acesta i-ar fi făcut o ofertă extrem de avantajoasă, de 50 euro/mp, cu mult peste prețul pieței. Cea de-a doua femeie, Maria C. (70 de ani), a fost de acord cu oferta făcută de Goșman și, ulterior, a mers și a făcut copii xerox actelor pe care le are pentru terenul respectiv.

„Cu această ocazie, inculpatul Goșman Florin Cristian a înlocuit originalul titlului de proprietate cu o copie xerox color a acestuia, lucru constatat de persoana vătămată abia în fața organelor de Poliție”, au adăugat anchetatorii.

Procurorii au mai menționat că bărbatul a convins-o pe femeie să meargă cu el la un notar public din Piatra Neamț, unde a fost întocmită o procură. Mai apoi, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului din Iași, unde au găsit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care Maria C., reprezentată de mandatarul Goșman, promitea să vândă terenul cu suma de 15.000 de euro către un cetățean român, Bogdan V., fiindu-i achitat mandatarului un avans de 555 de euro.

A spus că este reprezentantul unui miliardar celebru!

La audieri, femeia a declarat că nu avea cunoștință de existența vreunui astfel de act. Apoi, aceasta a fost obligată să vândă o bucată de teren cu suma de 8 euro/mp, nicidecum cu 20/mp, așa cum intenționa ea. Anchetatorii au ajuns la concluzia că femeia a fost păgubită în final cu suma totală de 26.400 de euro, în urma acțiunilor lui Florin Cristian Goșman. Mai mult, la audieri, cumpărătorul terenului, Bogdan V., a spus că a găsit anunțul postat de Goșman pe Internet, l-a contactat și i-a spus că vrea să cumpere un teren în zonă, iar acesta din urmă i-ar fi spus că „pământul îi aparține bunicii sale, Maria C., și că vrea să vândă pentru a-l ajuta cu plata unor datorii”.

„Inculpatul a profitat de vârsta persoanelor vătămate, de mediul din care acestea provin, de faptul că nu aveau cunoștințe juridice și că nu aveau capacitate de a analiza cu atenție înscrisurile pe care le întocmesc și hârtiile pe care le semnează. Inculpatul s-a prezentat ca fiind jurist, reprezentant al omului de afaceri Ion Țiriac sau al unor investitori străini, de aici rezultând din start intenția inculpatului de a induce în eroare persoanele vătămate. De asemenea, în ambele cazuri, inculpatul s-a prezentat ca fiind nepotul persoanelor vătămate în fața cumpărătorilor terenurilor respective, aspecte confirmate de martori”, au subliniat procurorii.





Adauga un comentariu