Stiri si curiozitati

Acatistul Brâul Maicii Domnului, tămăduitor și făcător de minuni. Când și cum se citește

Publicat: 26 oct. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Acatistul Brâul Maicii Domnului tămăduitor și făcător de minuni. Când și cum se citește
Acatistul Brâul Maicii Domnului se citește cât mai des cu putință pentru iertarea păcatelor, vindecarea bolilor și îndepărtarea relelor.

Acatistul Brâul Maicii Domnului este tămăduitor și făcător de minuni. Acest acatist este de grabnic ajutor la vremea de grea suferință trupească sau sufletească. Iată când și cum se citește pentru îndepărtarea relelor din viața noastră, pentru iertarea păcatelor și spor în toate.

Acatistul Brâul Maicii Domnului, tămăduitor și făcător de minuni

La vreme de boală, grea întristare și suferință este bine să citim câteva acatiste vindecătoare și de grabnic ajutor. Pentru a avea parte de ocrotirea divină și de spor în toate se citește mai des cu putință Acatistul Brâul Maicii Domnului. Acesta se rostește pentru iertarea păcatelor, luminarea minții și îndepărtarea gândurilor negre.

,,Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

Alergăm cu evlavie la Preacinstita Maica Domnului, la Brâul ei dumnezeiesc, iar rugăciunea ne umple de luminare și de mireasma celor cerești, și din adâncul ființei te rugăm, Fecioara bunătății, încinge-ne cu puterea lui, Neprihănită, chemându-te: Bucură-te, cinstit Brâu al Maicii Domnului, apără-ne de rău!

Privește, Născătoare de Dumnezeu, cu un ochi binevoitor către cei care cu credință se apropie de sfântul Tău Brâu ca la un izvor de apă sfințită, îngenunchiind și cerând harul Tău, iar Tu dăruiește-ne puterea de neînvins a celor ce Îi strigă lui Dumnezeu: Aliluia. Brâul Tău, Maica Domnului, este Dar dăruit de Dumnezeu, bogăție cerească și putere neînvinsă a patimilor, cu el ne încingem și primim harul și mila pe care le dai mereu celor ce strigă: Aliluia.”

Acest acatist făcător de minuni și tămăduitor de boli trupești și sufletești se rostește cât mai des cu putință pentru a avea parte de ajutor divin, sănătate, liniște sufletească și spor în casă. La vreme de grea întristare, disperare și deznădejde putem citi și Acatistul Duhului Sfânt. De asemenea, atunci când ne confruntăm cu probleme grave de sănătate, putem citi în fiecare zi Acatistul izbăvirii de boală.

Ce rugăciune să rostești pentru alinarea suferințelor și iertarea păcatelor

Este binecunoscut faptul că rugăciunea este o cale de comunicare și comuniune cu divinitatea. Rostirea acestora este de grabnic ajutor pentru cel încercat de suferințe și necazuri. Pentru iertarea păcatelor și tămăduirea durerilor trupești sau sufletești putem rosti o rugăciune către sfântul și cinstitul Brâu al Preasfintei Maicii Domnului.

,,Împărăteasa mea! Nădejdea mea Maica Domnului! Prietenă a orfanilor și a celor oropsiți, bucuria celor îndurerați, ocrotitoare celor jigniți! Vezi necazul meu, vezi durerea mea; ajută-mă ca pe unul slab, hrănește-mă ca pe copilul Tău! Ia-mi greutatea, că nu am nici un alt ajutor în afară de Tine, nici un alt mijlocitor, nici un bun mângâietor, numai pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, te caut și te chem să mă  acoperi și să mă mântuiești pentru totdeauna. Amin.”

Acatistul Brâul Maicii Domnului se rostește cât mai des cu putință pentru iertarea păcatelor, vindecarea bolilor și îndepărtarea relelor. Acest acatist este făcător de minuni pentru cel care se roagă cu multă credință și smerenie.

Adauga un comentariu