Un accident rutier grav s-a produs pe DN1, aproape de Predeal. Două autoturisme au fost implicate, iar două persoane aflate într-una dintre mașini au avut nevoie de îngrijiri medicale, conform observatorulph.
Accident grav pe DN1, aproape de Predeal!
Traficul rutier este întrerupt, marți dimineață, pe DN 1 Brașov–Ploiești, în zona localității Predeal, după un accident în care au fost implicate o autoutilitară și un autotren. Potrivit Centrului INFOTRAFIC, două persoane aflate în autoutilitară primesc îngrijiri medicale la fața locului.
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs între două autoturisme, pe DN1 la intrare în orașul Predeal. Din primele informații, în urma evenimentului rutier au rezultat două victime. Se deplasează la fața locului o autospecială de lucru cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o Ambulanță SAJ.
În urma accidentului rutier, două victime au fost transportate la spital. O femeie cu traumatism cranio cerebral și un bărbat cu dureri membru superior”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.
La locul incidentului au ajuns polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, care efectuează verificări pentru a stabili cum s-a produs impactul. În urma accidentului, circulația rutieră pe sectorul respectiv este oprită. Șoferii care tranzitează zona sunt îndrumați către rute alternative, până când operațiunile de la locul accidentului vor fi încheiate.
Reluarea circulației va fi posibilă după finalizarea cercetărilor și după scoaterea de pe carosabil a autoturismelor avariate. Șoferii sunt dirijați pe rutele alternative DN1A (Brașov – Săcele – Cheia) și DN73 (Predeal – Râșnov).
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, iar la finalul verificărilor vor fi dispuse măsurile prevăzute de lege.
Un camion s-a răsturnat între Predeal şi Râşnov
Recent, traficul a fost blocat mai multe ore între Predeal și Râșnov după ce un autocamion s-a răsturnat în zona Pârâul Rece. Accidentul a avut loc aseară la ieșirea dintr-un viraj, iar şoferul a reușit să iasă imediat din cabină. Autocamionul a rămas răsturnat pe carosabil, blocând ambele sensuri de circulație.
Pentru a evita aglomerația, traficul a fost deviat pe DN1, pe ruta Predeal – Brașov. În cursul dimineții, angajații Direcției Regionale de Drumuri au început operațiunea de descărcare a mărfii. La fața locului a ajuns și o macara de mare tonaj, care urmează să repună vehiculul pe roți pentru eliberarea carosabilului.
Potrivit informațiilor disponibile, autocamionul este înmatriculat în Turcia, iar șoferul, cetățean afgan. Acesta ar fi refuzat intervenția firmelor de tractare, invocând lipsa banilor.
Altfe, un accident rutier grav s-a produs pe DN1, aproape de Predeal. Două autoturisme au fost implicate, iar două persoane aflate într-una dintre mașini au avut nevoie de îngrijiri medicale.