Prima pagină » Local » Accident rutier grav în Bularga. Un autoturism a intrat într-un copac – UPDATE

Accident rutier grav în Bularga. Un autoturism a intrat într-un copac – UPDATE

15 iul. 2026, 01:28, 2 ,
Redacția BZI în Local

Un accident rutier grav a avut loc în cartierul Bularga din Iași, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat violent într-un copac de pe marginea drumului.

Impactul a fost suficient de puternic încât la fața locului au fost mobilizate echipaje de intervenție, inclusiv pompieri cu autospecială de descarcerare și un echipaj medical de urgență.

Potrivit primelor informații, în urma accidentului au rezultat două victime. Una dintre acestea a refuzat transportul la spital, în timp ce cealaltă a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul de Neurochirurgie pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

„După miezul nopții, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit pe strada Mihail Sturdza din municipiul Iași pentru gestionarea efectelor unui accident rutier produs în urma coliziunii unui autoturism cu un copac.

La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea echipajelor de intervenție, o persoană era încarcerată, fiind extrasă de pompieri și predată echipajului medical, care a transportat-o la spital pentru îngrijiri de specialitate. Alte două persoane implicate au fost evaluate medical la fața locului și au refuzat transportul la spital.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum și de trafic, să respecte regulile de circulație și să evite conducerea sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive sau în stare de oboseală. Utilizarea centurii de siguranță și atenția sporită la volan pot contribui la prevenirea accidentelor și la reducerea gravității consecințelor acestora”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 septembrie 2026
09 septembrie 2026