Deputat Cristina Emanuela Dascălu: La Sârca se conservă viitorul agriculturii românești. La București se taie din cercetare. Cine va plăti prețul acestor decizii? (P)

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

România riscă să sacrifice tocmai resursele care i-ar putea asigura dezvoltarea: cercetarea, patrimoniul genetic, inovația și capacitatea de a produce românește. În timp ce cercetătorii de la Sârca conservă sute de soiuri de cireș și vișin, Guvernul reduce finanțarea cercetării și a educației.

Există o imagine care spune mai mult decât multe discursuri despre prioritățile României: la Sârca, în județul Iași, cercetătorii lucrează pentru a păstra și ameliora soiuri românești de cireș, în timp ce, la București, deciziile bugetare diminuează resursele destinate cercetării și dezvoltării.

Într-o țară cu un potențial agricol considerabil, cercetarea nu este un lux și nici o cheltuială dispensabilă la prima rectificare bugetară. Este una dintre condițiile esențiale ale competitivității economice, ale securității alimentare și ale independenței tehnologice.

12:37

Cristina-Emanuela Dascălu propune o nouă paradigmă pentru educația românească: profesori respectați, directori cu autonomie, elevi sprijiniți și universități competitive. „Școala nu poate fi reformată prin austeritate, ci prin investiție în oameni” (P)

10:45, 05 Nov 2026

Cristina-Emanuela Dascălu, la Sesiunea Științifică Anuală a Universității „Apollonia”: „Cercetarea trebuie să formeze oameni, să creeze punți și să răspundă nevoilor societății”

România se află la coada Uniunii Europene în privința investițiilor în cercetare și dezvoltare. În 2024, cheltuielile pentru acest domeniu au reprezentat numai 0,46% din PIB, față de media europeană de 2,24%. În loc să construiască un plan credibil pentru recuperarea acestui decalaj, Guvernul propune, prin prima rectificare bugetară din 2026, diminuarea cu 77,085 milioane de lei a creditelor bugetare destinate cercetării fundamentale și cercetării-dezvoltării. Totodată, alocările Ministerului Educației și Cercetării sunt reduse cu aproximativ 305 milioane de lei.

Aceste cifre nu sunt simple poziții într-un tabel contabil. În spatele lor se află laboratoare, proiecte multianuale, echipe de specialiști, tehnologii care trebuie validate și rezultate care pot ajunge, în timp, în economie și în viața oamenilor.

Sârca: patrimoniul genetic nu se conservă prin declarații

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură de la Sârca, cercetarea are o miză concretă pentru agricultura românească. Aici se desfășoară activități de ameliorare a speciilor pomicole și de conservare a resurselor genetice, inclusiv pentru obținerea unor soiuri de cireș, vișin și nuc adaptate condițiilor climatice din România și cu caracteristici favorabile în raport cu bolile și dăunătorii.

Colecția națională de cireș cuprinde aproximativ 550 de soiuri, elite, hibrizi și populații locale, iar cea de vișin reunește 121 de soiuri, hibrizi și biotipuri locale. Aceste colecții reprezintă o resursă științifică și economică valoroasă. Ele oferă baza genetică pentru programe de ameliorare, pentru selecția unor materialele de plantare performante și pentru dezvoltarea unor livezi capabile să răspundă mai bine condițiilor locale.

Un soi adaptat climei, mai rezistent la boli sau mai potrivit cerințelor pieței nu apare peste noapte. În spatele său se află ani de observații, testări, selecție și muncă specializată.

Dacă nu finanțăm această muncă astăzi, vom ajunge mâine să cumpărăm mai scump rezultatele cercetării făcute în alte țări. Vom depinde de material săditor, tehnologii și soluții dezvoltate în alte sisteme agricole, în loc să valorificăm competența cercetătorilor români.

Nu putem vorbi despre suveranitate alimentară dacă neglijăm cercetarea care o face posibilă.

De la cercetarea pomicolă la vaccinuri și terapii împotriva cancerului

Problema nu se limitează la agricultură. În întreaga țară există proiecte de cercetare cu implicații directe pentru sănătatea publică, securitatea industrială și dezvoltarea tehnologică.

La Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, proiectul CANTAVAC 2.0 urmărește dezvoltarea capacităților de cercetare pentru vaccinuri, seruri și alte produse biologice. Cu o valoare totală de aproximativ 445,9 milioane de lei și un termen de finalizare în decembrie 2029, proiectul include obiective precum dezvoltarea unor tehnologii pentru produse biologice, obținerea la scară pilot a unui reasortant de virus gripal pe culturi celulare și dezvoltarea unui anticorp monoclonal terapeutic.

La Timișoara, centrul OncoGen și proiectele de cercetare în imunoterapie urmăresc identificarea unor soluții inovatoare pentru combaterea cancerului. Proiectul REAKT, coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, a vizat dezvoltarea unei abordări de imunoterapie oncologică bazate pe activarea celulelor imune ale pacientului.

La Cluj-Napoca, cercetarea în domeniul materialelor funcționale, al energiei și al bioeconomiei poate contribui la dezvoltarea unor tehnologii de care industria românească are nevoie. La Petroșani, expertiza în securitate minieră și protecție antiexplozivă este relevantă inclusiv pentru noile tehnologii industriale.

Sunt domenii diferite, dar toate au un numitor comun: rezultatele depind de continuitatea cercetării, de echipe competente, de infrastructură și de finanțare predictibilă.

Nu afirm că reducerea bugetară anunțată va opri automat fiecare dintre aceste proiecte. Tocmai de aceea, Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării trebuie să explice transparent ce instituții, programe și obligații sunt efectiv afectate.

Cine plătește pentru economiile de astăzi?

Atunci când statul reduce finanțarea cercetării, consecințele nu se măsoară întotdeauna imediat. Un laborator nu dispare neapărat în ziua rectificării, iar un program de ameliorare nu își pierde rezultatele peste noapte. Riscul este mai subtil și, tocmai de aceea, mai periculos: se amână experimente, se reduc capacitățile de lucru, se pierd oportunități de colaborare și devine mai dificilă păstrarea specialiștilor.

În agricultură, costul îl pot suporta pomicultorii care au nevoie de soiuri adaptate și de material săditor performant. În medicină, îl poate suporta sistemul de sănătate dacă dezvoltarea unor capacități naționale de cercetare este întârziată. În industrie, îl pot suporta întreprinderile care au nevoie de tehnologii și expertiză locală. În educație, îl pot suporta studenții și tinerii cercetători care nu găsesc suficiente oportunități profesionale în România.

Iar în cele din urmă, costul ajunge la contribuabil.

Există o diferență fundamentală între reducerea unei cheltuieli fără efecte asupra capacității statului de a funcționa și diminuarea unei investiții care ar putea genera valoare economică pe termen lung. O economie bugetară imediată poate deveni o pierdere mult mai mare dacă afectează proiecte, competențe și infrastructuri construite în ani de muncă.

Nu orice proiect de cercetare garantează succesul. Cercetarea presupune riscuri, verificări și uneori rezultate diferite de cele anticipate. Tocmai de aceea, finanțarea trebuie însoțită de evaluare riguroasă, obiective clare și transparență. Dar a cere rezultate nu înseamnă a retrage resursele înainte de a înțelege ce consecințe produce această retragere.

Ce trebuie să explice Guvernul

În calitate de deputat de Iași și vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, consider că reducerea finanțării cercetării impune răspunsuri concrete, nu justificări generale despre disciplina bugetară.

Solicit Ministerului Educației și Cercetării să prezinte public:

Lista instituțiilor și programelor afectate, cu sumele diminuate pentru fiecare și justificarea reducerilor.

Situația proiectelor aflate în derulare, inclusiv obligațiile de plată, etapele de implementare și eventualele riscuri pentru respectarea termenelor contractuale.

Impactul asupra proiectelor finanțate din fonduri europene, cu precizarea măsurilor prin care sunt protejate angajamentele asumate și sunt evitate pierderile de finanțare.

Situația stațiunilor de cercetare agricolă, inclusiv măsurile prevăzute pentru conservarea patrimoniului genetic și continuarea programelor de ameliorare.

Un calendar credibil de finanțare a cercetării, care să arate cum intenționează România să recupereze decalajul față de media europeană.

Aceste informații sunt necesare pentru ca Parlamentul și opinia publică să poată evalua dacă reducerile sunt fundamentate, dacă au fost analizate alternative și dacă efectele pe termen lung au fost luate în calcul.

România nu poate construi viitorul tăind din resursele lui

La Sârca, patrimoniul genetic al cireșului și vișinului înseamnă ani de muncă științifică și o șansă concretă pentru agricultura românească. La Cantacuzino, la OncoGen și în institutele tehnologice din țară, cercetarea înseamnă posibilitatea de a dezvolta soluții proprii pentru nevoi reale ale societății.

Aceste eforturi merită susținute prin politici publice coerente, finanțare predictibilă și evaluarea rezultatelor. România nu duce lipsă de oameni capabili să cerceteze și să inoveze. Problema este dacă statul le oferă condițiile necesare pentru a-și transforma munca în rezultate.

Un Guvern responsabil nu trebuie să aleagă între echilibrul bugetar și viitorul țării ca și cum cele două ar fi incompatibile. Trebuie să explice ce economisește, ce riscă să piardă și cum va proteja investițiile strategice.

Pentru că un soi românesc de cireș nu se creează prin ordonanță, un vaccin nu se dezvoltă printr-o declarație politică, iar un cercetător nu poate recupera peste noapte anii pierduți.

La București se pot tăia cifre dintr-un buget. La Sârca, însă, anii de cercetare nu pot fi recuperați printr-o rectificare viitoare. Iar nota de plată a neglijării cercetării nu va fi achitată de cei care iau astăzi deciziile, ci de economia românească, de producătorii noștri și de generațiile care vor veni