În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în județul Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, se pare că un scuter a intrat în coliziune cu un autobuz în localitatea Proselnici, comuna Miroslava.
UPDATE 2: În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că șoferul mopedului nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autobuz și ar fi intrat în coliziune cu acesta.
„La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 14:10, polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Miroslava a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui moped nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autobuz și ar fi intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul autobuzului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, celălalt șofer neputând fi testat, urmând a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca în funcție de cele constatate să se dispună măsuri legale”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
UPDATE 1: În urma evenimentului rutier, 3 persoane au fost rănite: doi bărbați ce se aflau pe scuter – cel care conducea se află în stare gravă – și o femeie din autobuz ce a fost rănită de cioburile de sticlă.
Din spusele șoferului autobuzului, persoana ce conducea scuterul ar fi de vină pentru producerea accidentului, deoarece nu s-a asigurat și a intrat direct în mijlocul de transport în comun.
Șoferul autobuzului a fost supus testului cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/10/accident-miroslava-9-1.jpg)
Știre inițială: În urma evenimentului rutier au fost rănite două persoane, dintre care una se află în stare de inconștiență.
La fața locului se deplasează un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj Prim Ajutor.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/10/accident-miroslava-14-1.jpg)
Momentan nu se cunosc cauzele ce au dus la producerea accidentului.
„Accident rutier produs între un scuter și un autobuz în localitatea Proselnici, comuna Miroslava. Se deplasează TIM și EPA. Sunt 2 victime, din care una inconștientă”, a transmis ISU Iași.
Cine îi mai verifica pe toți handicapații care umblă beți și fără sa respecte regulile de circulație cu scutere, trotinete etc? Nimeni . În fiecare dimineață începând cu ora 5 e plin de handicapați fără nicio lumină de poziție!!!!! Poliția la 5 e la nani.
inca astept ziua cand vor interzice trotinetele alea obosite pe trotuar, care pun in pericol pietonii, interzisi si pe sosea .
Trebuie interzise aceste trotinete, motoscutere sau daca nu vor fi interzise macar sa fie obligati sa faca cursurile rutiere asa cum fac toti soferii si cu examen la final. Ai luat examenul o sa circuli, nu inapoi la scoala. Asa toti bezmeticii, alcoolistii si cei mai multi, nestiutori de reguli de circulatie merg pe drumurile publice. Politia Rutiera ar trebui sa faca controale mai des pe aceste teme.
Doi țărani obosiți prostalăi , probabil băuți au venit racheta cu scuterul electric din uliță de la deal și sau izbit de autobuzul din șoseaua principală ca de un zid ! , putea fi un gard , un stîlp, un camion , putea fi un pieton pe marginea străzii pe care l-ar fi omorît ! , dă-i dreacu de zdrențe