Local

Accident rutier la Războieni. Carambol între trei autoutilitare, dintre care un microbuz cu 14 persoane – EXCLUSIV, FOTO, VIDEO

Publicat: 11 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Accident rutier la Războieni. Carambol între trei autoutilitare dintre care un microbuz cu 14 persoane - EXCLUSIV FOTO VIDEO
Accident rutier în județul Iași. Opt persoane au suferit leziuni ușoare

În urmă cu puţin timp s-a produs un nou accident rutier în Iaşi. Din primele informaţii deţinute de reporterii BZI se pare că incidentul auto a avut loc în localitatea Războieni, comuna Ion Neculce, judeţul Iaşi. Au fost implicate trei autoutilitare, dintre care un microbuz cu 14 persoane.

Din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată. La faţa locului a oprit un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean care era în deplasare către alt caz.

UPDATE: În accident au fost asistate medical 8 persoane, însă doar o pacientă în vârstă 23 ani a vrut să fie transportată la spital, traumatism cranio-facial cu obstrucție fractură piramida nazală. Restul au refuzat transportul la spital.

UPDATE: Nu au fost persoane transportate la spital, încă sunt evaluate, iniţial au fost 4 persoane care au solicitat evaluare medicală, iar ulterior au solicitat şi alţi pasageri.

UPDATE: Autoturismul marca Renault cu număr de înmatriculare de Bacău cu platformă era oprit la trecerea de pietoni, iar vehiculul Mercedes Sprinter cu număr de Iaşi nu a păstrat distanță regulamentară dintre autovehicule.

8 persoane rănite ușor în urma unui carambol cu 3 autoturisme în satul Războieni

Victimele au fost evaluate, opt dintre ele fiind traumatisme minore.

La faţa locului au fost trimise un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean tip C, un echipaj de prim ajutor Tg. Frumos, un echipaj de prim ajutor Podu Iloaie şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean de tip B.

„Accident rutier în satul Razboinei, comună Ion Neculce, judeţul Iaşi, pe drumul naţional DN 28. Au fost implicate 3 autoturisme (o autovidanja, o autoutilitară şi un microbuz cu 16 pasageri). Din primele informaţii sunt doar 4 victime cu leziuni minore (pasageri microbuz), intervin 2 echipaje de intervenţie pentru asigurări măsuri specifice, 2 echipaje de prim ajutor SMURD şi 2 echipaje medicale SAJ Iaşi pentru acordarea asistenţei medicale. În microbuz se aflau 13+1 pasageri, au fost evaluate medical 8 persoane care au suferit leziuni minore”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iaşi.

Recomandările Poliției Rutiere din Iași pentru conducători auto și pietoni

În acest week-end, polițiștii rutieri vor acționa cu întreaga aparatura radar din dotare, pe drumurile publice din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere și fluidizarea traficului rutier.

Adoptați o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, efectuati fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi evitati efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc a fi extrem de periculoase.

Respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere în România.

Nu urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Pietonilor le recomandăm  să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

Tot astăzi, în municipiul Iași au avut loc mai multe accidente rutiere pe Strada Cicoarei, Strada Nicolae Iorga, dar și în cartierul Sărărie.

 

Adauga un comentariu