CTP Iași are de plătit restanțe în valoare de peste 250.000 de lei pentru 14 șoferi de autobuz care au lucrat ore suplimentare fără să fie plătiți. Cei 14 angajați s-au judecat cu CTP Iași încă din anul 2020, iar recent judecătorii de la Tribunalul Iași au decis că șoferii sunt îndreptățiți să primească sumele restante.
Compania a cerut eșalonarea sumelor în tranșe, însă instanța a refuzat acest lucru, iar sumele vor fi virate integral.
Șoferii de autobuz au cerut despăgubiri substanțiale de la CTP Iași
În perioada 2015-2019, șoferii și vatmanii de la CTP Iași au lucrat fără pauză și câte 10 zile la rând, deoarece nu existau suficienți angajați. Aceștia s-au conformat situației și ordinelor primite de la conducere și au lucrat continuu, timp de mai multe zile, fără să fie plătiți suplimentar. Deoarece lucrau la flux continuu, aceștia trebuiau să fie plătiți dublu. În urmă cu câțiva ani, 17 șoferi de autobuz au primit sumele restante în valoare totală de 120.000 de euro.
Acum, cei 14 șoferi implicați trebuie să primească în total peste 250.000 de lei. Cea mai mică sumă este de 17.000 de lei, iar cea mai mare este de 20.000 de lei.
„Admite în parte acțiunea formulată de Sindicatul Șoferilor și Angajaților din SCTP, în numele și pentru reclamanții Paul Păulet, Neculai Savin, Viorel Vechiu, Ion Dediu, Bogdan Mirel Cosan, Petru Corduneanu, Cătălin Lucian Plamada, Gheorghe Bordeianu, Iulian Martin, Daniel Roman, Eugen Sfredel, Florin Tira, Florinel Pintilii, Anton Gafton, în contradictoriu cu pârâta Compania de Transport Public Iași S.A., reprezentând spor pentru munca suplimentară pentru perioada 19.12.2016-19.12.2019, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, conform art. 3, alin. 3 din OUG 13/2011, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial neachitat și până la data plății efective”, este precizat în hotărârea Tribunalului Iași.
Pe lângă sumele restante, CTP Iași a trebuit să mai plătească 16.290 de lei, reprezentând onorariul expertului.
CTP Iași a cerut să plătească în rate
CTP Iași a cerut instanței să plătească sumele către șoferi în mai multe rate, însă cererea a fost respinsă. De asemenea, compania a avut dreptul să facă apel, însă nu a mai făcut acest lucru.
„Respinge cererea pârâtei de eșalonare a plății. Cu drept de apel, ce se va depune sub sancțiunea nulității la Tribunalul Iași, în 10 zile de la comunicare”, mai este precizat în hotărâre.
Cine va plăti restanțele
În bugetul pentru anul 2026, propus de CTP Iași, la o secțiune era specificată suma de 684.000 de lei pentru „cheltuielile cu drepturile salariale cuvenite în baza unor hotărâri judecătorești”. Compania a trecut aceste sume la cheltuieli cu personalul, fiind o sumă prevăzută și în bugetul anului 2025, însă nu a fost utilizată. Compania a cerut, pentru anul 2026, subvenții în valoare de 39 de milioane de lei de la Primăria Iași, din bugetul local. Automat, o parte din acești bani vor fi folosiți și pentru plata restanțelor salariale ale șoferilor de autobuz.
O parte din șoferii de autobuz de la CTP Iași vor încasa sume substanțiale de la angajator pentru orele de muncă din perioada 2016-2019.
Dovada ca numirile politice la conducerea unei companii publice sunt nu doar ineficiente, ci si imorale. Poate la alegerile viitoare stati acasa, si nu va mananca in f*nd ca pe maimuta.
Ar fi trebuit cerută și actualizarea sumelor cu rata inflației. CTP mai are și tupeul să ceară plata în rate a unor datorii din urmă cu aproape 10 ani… Bani să plătești șoferi și vatmani nu ai, dar să plătești conducerea regește se găsesc…