Prima pagină » Local » Accident rutier pe strada Palat din Iași. Trei autoturisme implicate

Accident rutier pe strada Palat din Iași. Trei autoturisme implicate

22 mai 2026, 12:44, 1 ,
Redacția BZI în Local

Vineri, 22 mai 2026, prin apel la 112 s-a raportat că un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs în municipiul Iași, pe strada Palat. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, SMURD și ambulanță, însă toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital, fiind conștiente și ieșite singure din vehicule.

Autoritățile au asigurat zona și au luat măsuri pentru prevenirea oricăror riscuri suplimentare.

„În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost anunțat un accident rutier produs în municipiul Iași, pe strada Palat, în care au fost implicate trei autoturisme.
La locul solicitării au fost direcționate o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
La sosirea echipajelor de intervenție, cele trei persoane implicate în eveniment erau conștiente și autoevacuate din autoturisme.
În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital.

Pompierii militari acționează pentru asigurarea măsurilor specifice și prevenirea producerii unor situații de risc în zona accidentului.

Recomandări preventive:
* adaptați viteza la condițiile de trafic și drum;
* păstrați distanța de siguranță între autovehicule;
* evitați utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii;
* respectați regulile de circulație și indicațiile autorităților”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

Sursă foto: Radar Iași/ FB

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Comentarii
  • Cel mai prost circula soferii romani si principalii vinovati sunt instructorii auto. Ii invata sa semnalizeze stanga la intrarea in sensul giratoriu, sa semnalizeze curba daca sunt pe un drum cu prioritate sau sa semnalizeze curba cand este obligatoriu la dreapta sa stanga. Ca sa nu mai spun de soferii zen care opresc brusc in trafic pentru a acorda prioritate altuia ca nu o are, sau flash-ul de multumire. Incercati toate acestea in tarile civilizate din Europa si o sa vedeti ce o sa patiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026