Local

Acțiune-fulger a „mascaților”! Doi indivizi, puși pe burtă de oamenii legii! Au fost prinși în flagrant cu droguri de risc și sume enorme de bani!

Publicat: 14 nov. 2020
Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe doi tineri acuzați de trafic de droguri de risc
O țigară cu canabis

Doi indivizi au fost prinși în flagrant de oamenii legii, în timp ce aveau asupra lor droguri de risc. Iustin Zamfirache și Andrei Mădălin Aneculăesei au fost puși pe burtă de către „mascați”, după o acțiune-fulger. Acum, cei doi indivizi au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Iași

Acțiune-fulger a „mascaților”! Doi indivizi au fost puși pe burtă de oamenii legii! Iustin Zamfirache și Andrei Mădălin Aneculăesei au fost prinși în flagrant cu droguri de risc și sume mari de bani!
Acum, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași i-au trimis în judecată pe cei doi, pentru trafic de droguri de risc. Urmează ca Tribunalul Iași să stabilească primul termen al procesului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de zis procurorii și cei doi indivizi, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Iustin Zamfirache și Andrei Mădălin Aneculăesei, prinși cu droguri de risc

În urmă cu câteva săptămâni, anchetatorii au organizat o acțiune-fulger. În urma acelei acțiuni, Iustin Zamfirache și Andrei Mădălin Aneculăesei au fost prinși în flagrant având asupra lor droguri de risc.
Întreaga anchetă a fost una comună, la activități participând oamenii legii din Vaslui și Iași. Conform oamenilor legii, în urma perchezițiilor efectuate de polițiștii de la BCCO în locuințele celor doi, au fost descoperite importante sume de bani, dar și o cantitate apreciabilă de droguri de risc. Așadar, la începutul lunii iulie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii DIICOT, i-au prins în flagrant delict pe cei doi tineri bănuiți de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni fără drept cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Sume de bani impresionante descoperite la perchezițiile domiciliare

În urma acțiunii respective, oamenii legii au ridicat 56 de grame de canabis, 210 grame de substanță activă ce ar fi putut fi folosită pentru prepararea a aproximativ 3 kilograme de etnobotanice, cu efect psihoactiv, 84.500 de lei, 36.000 de euro, precum și dispozitive electronice. După percheziții, 6 persoane au fost duse la audieri. Ulterior, anchetatorii i-au reținut pe Iustin Zamfirache și Andrei Mădălin Aneculăesei, pentru 24 de ore.

Potrivit anchetatorilor, în casa unuia dintre suspecți, în localitatea Lunca Cetățuii, din județul Iași, polițiștii au găsit parcat un bolid BMW Seria 5, iar în casă, ascunși, 36.000 de euro și 84.500 de lei. Surse judiciare au afirmat că țigările cu etnobotanice erau vândute pe „piața neagră” din Iași cu suma de 15 lei. Mai apoi, cei doi tineri au fost duși la instanță, cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzațiile amintite. Judecătorii au admis atunci propunere formulată de anchetatori. Acum, urmează ca magistrații din cadrul Tribunalului Iași să stabilească ce se va întâmpla în continuare cu cei doi tineri acuzați de trafic de droguri de risc.

De remarcat este faptul că, în ultimul an, anchetatorii au descoperit tot mai multe cazuri similare, în care diverși tineri au fost cercetați, trimiși în judecată sau condamnați din pricina canabisului sau a substanțelor etnobotanice. În general, astfel de substanțe erau aduse din alte state sau din București, ele fiind comercializate în Iași.





Comentarii
  • Lasa ca le da drumu repede domnii judecatori. Nu trebuie sa isi faca griji prea mari. Ar trebui puscaria pe banii statului din taxe si impozite inlocuite cu amnezi de ordinul zecilor de mii de lei in functie de ce au facut. Asa stopezi fenomenul si reduci drastic drogurile pe strazi! Cui nu-i convine, sa nu faca! iar daca nu platesc sanctiunile pecuniare, sa ii inchida atunci.

  • Domnule avocat, oare de ce tarile civilizate nu mai cheltuie cu aceasta categorie de oameni? Liber la consum si infiintarea unei baze de date cu cei care folosesc droguri. Si sa vezi frumusete- li se inchid toate usile. Nu I mai angajeaza nimeni, viitorul pentru ei sa nu mai existe. Atunci vedem cine mai doreste substante pentru “relaxare”

Adauga un comentariu