Prima pagină » International » Actorul Kevin Spacey revine pe marile ecrane după ce a fost găsit nevinovat de agresiuni sexuale
Actorul Kevin Spacey revine pe marile ecrane după ce a fost găsit nevinovat de agresiuni sexuale

Actorul Kevin Spacey revine pe marile ecrane după ce a fost găsit nevinovat de agresiuni sexuale

02 aug. 2023, 11:20,
în International

​Kevin Spacey s-ar putea întoarce la cinema mai devreme decât se aştepta. Actorul în vârstă de 64 de ani, care tocmai a fost găsit nevinovat de agresiuni sexuale asupra a patru bărbaţi după un proces la Londra la sfârşitul lunii iulie, va reveni pe ecrane în thrillerul „Control”.

Început în 2022, lungmetrajul cu Kevin Spacey trebuie să fie lansat în cinematografe până la sfârşitul lunii decembrie, aşa cum a anunţat un reprezentant al proiectului pentru The Hollywood Reporter.

„Ne-am dori ca filmul să apară în cinematografe în decembrie”, a declarat Strath Hamilton, director executiv al TriCoast Worldwide, care reprezintă filmul, adăugând că poartă „conversaţii serioase” cu distribuitorii din Statele Unite şi Marea Britanie.

Scris şi regizat de Gene Fallaize, „Control” relatează relaţia secretă a ministrului britanic de Interne Stella Simmons (Lauren Metcalfe) cu prim-ministrul (Mark Hampton). Într-o noapte, în timp ce conducea către casă, un bărbat misterios şi gelos (interpretat de Kevin Spacey) preia de la distanţă controlul vehiculului ei pentru a se răzbuna.

Patru bărbaţi l-au acuzat de agresiune sexuală

După o lună de dezbateri şi 12 ore şi 26 de minute de deliberare, juraţii de la Southwark Crown Court din Londra l-au găsit pe Kevin Spacey nevinovat pe 26 iulie pentru cele nouă acuzaţii de agresiune sexuală împotriva lui.

Patru bărbaţi l-au acuzat de agresiune sexuală între 2001 şi 2013, în special din 2004, când era director al teatrului din Londra Old Vic. Cea mai gravă acuzaţie la adresa actorului este cea a unui bărbat care l-a acuzat că l-a „drogat” şi că a întreprins activităţi sexuale cu el în timp ce dormea.

Kevin Spacey, care a pledat nevinovat pentru toate acuzaţiile aduse împotriva lui, a spus că este „extrem de recunoscător” juriului „pentru că şi-a acordat timp să ia în considerare toate probele şi faptele înainte de a lua o decizie „după procesul său.

De asemenea, acuzat de agresiune sexuală în Statele Unite, Kevin Spacey a fost găsit nevinovat anul trecut de un tribunal civil din New York. Şi în 2019, s-a renunţat la acuzaţii într-un alt caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`