Prima pagină » Actualitate » Acuze grave venite din partea Alinei Gorghiu! Alianța USR-PLUS și AUR ar fi depus o moțiune neconstituțională împotriva Guvernului Cîțu
Acuze grave venite din partea Alinei Gorghiu! Alianța USR-PLUS și AUR ar fi depus o moțiune neconstituțională împotriva Guvernului Cîțu

Acuze grave venite din partea Alinei Gorghiu! Alianța USR-PLUS și AUR ar fi depus o moțiune neconstituțională împotriva Guvernului Cîțu

06 sept. 2021, 11:08,
în Actualitate

Sunt noi acuze legate, de această dată, de textul moţiunii de cenzură. Vicepreședintele Senatului şi lider PNL, Alina Gorghiu a publicat un text în care menţionează faptul că moţiunea de cenzură ar fi neconstituțională.

Alina Gorghiu susţine că mai mulţi funcţionari publici au fost ţinuţi peste program pentru că Dan Bârna (USR-PLUS) și George Simion (AUR) să depună moţiunea de cenzură.

Alina Gorghiu susţine faptul că textul moţiunii de cenzură este neconstituţional

Într-o postare publicată pe o reţea de socializare, Alina Gorghiu anunță faptul că textul moţiunii este neconstituţional şi că George Simion și Dan Bârna au ţinut mai mulţi funcţionari publici peste program pentru a depune moţiunea de cenzură. De altfel, senatorul PNL arată faptul că o asemenea moţiune nu poate fi depusă împotriva unei singure persoane, în speță împotriva premierului Florin Cîțu:

”Așa mare grabă, vineri noaptea, să fie depusă moțiunea…cu un text neconstituțional, îndreptat împotriva unei singure persoane, Florin Cîțu, nu împotriva Guvernului, așa cum prevăd normele legale.

Unii au ținut funcționarii peste program, ca să-i primească pe Bârna și Simion cu moțiunea de cenzură, vineri, la ora 21.00, doar, doar pică guvernul mai repede…fără să își facă timp să verifice semnăturile. Conform art. 113 din Constituție, condiția procedurală a semnăturilor este una esențială pentru a putea fi înregistrată o moțiune de cenzură. De ce nu au fost curioși să se uite peste aceste semnături? Era grabă să intre moțiunea în circuit, știind că e o problemă?

PS: ați grăbit tot, dar să publicați textul moțiunii de cenzură pe site-ul Camerei Deputaților sau al Senatului nu a fost timp, nu? De dragul transparenței, zic.”, scrie Alina Gorghiu.

De altfel, PNL a declarat că va cere înfiinţarea unei comisii pentru a verifica veridicitatea semnăturilor de pe moţiune, existând suspiciuni rezonabile că nu toate semnăturile sunt conforme.

USR-PLUS ar restrânge semnăturile pentru moțiunea de cenzură

Conform unor surse politice, în urma scandalului iscat de posibilitatea ca semnăturile să nu fie valabile, USR-PLUS ar restrânge semnăturile pentru moțiunea de cenzură. Potrivit unor surse ale stiripesurse, în momentul de fată, nu mai puţin de 21 de semnături de pe moțiunea de cenzură sunt suspectate că ar fi fost falsificate.

Din acest motiv, cei de la Uniunea Salvaţi România – PLUS au început să strângă din nou semnăturile și fac apeluri disperate către toți parlamentarii să vină cât mai rapid la Parlament pentru a semna în original.

De altfel, Klaus Iohannis l-a chemat la Cotroceni pe premierul Florin Cîțu pentru a discuta despre variantele pe care PNL le are în aceste momente. Președintele Klaus Iohannis ia în calcul varianta unui Guvern minoritar dar și o împăcare cu USR-PLUS.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026