Prima pagină » Eveniment-Social » Admiterea de toamnă, la facultățile Universității de Științele Vieții Iași (USV) – începe luni, 4 septembrie
Admiterea de toamnă, la facultățile Universității de Științele Vieții Iași (USV) - începe luni, 4 septembrie

Admiterea de toamnă, la facultățile Universității de Științele Vieții Iași (USV) – începe luni, 4 septembrie

30 aug. 2023, 10:00,
în Eveniment-Social

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași) organizează o nouă sesiune de admitere, în perioada 4 – 7 septembrie 2023, pentru aproape 500 de locuri la buget și taxă, atât pentru studii de licență, cât și pentru masterat.

Locurile admiterii de toamnă sunt pentru 17 programe de studiu la licență, existente la cele patru Facultăți: Agricultură, Horticultură, Ingineria Resurselor Animale și Alimentare și Medicină Veterinară.

Luni, 4 septembrie, începe admiterea de toamnă la USV Iași

Astfel, cei care se înscriu la Facultatea de Agricultură, pot opta pentru: Agricultură, Montanologie, Exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industria alimentară, Ingineria și managementul afacerilor agricole, Tehnologia prelucrării produselor agricole, Protecția consumatorului și a mediului sau Biologie. În total, la această facultate sunt disponibile 127 de locuri.

La Facultatea de Horticultură, viitorii studenți se pot specializa în Horticultură, Peisagistică, Ingineria mediului sau Biotehnologii, iar numărul locurilor pentru admiterea de toamnă ajunge la 69 atât la buget, cât și la taxă.

În cadrul Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, candidații pot opta pentru specializările: Zootehnie, Piscicultură și acvacultură, Inginerie și management în alimentația publică și agroturism, Controlul și expertiza produselor alimentare. În total, la această facultate sunt disponibile 60 locuri.

Mai trebuie menționat că, la Facultatea de Medicină Veterinară mai sunt 10 locuri, din care cinci sunt cu finanțare de la buget.

Conform calendarului dedicat admiterii, începând de pe 4 și până pe 7 septembrie 2023, va avea loc înscrierea candidaților prin depunerea dosarului la sediul facultăților, iar on-line platforma va fi disponibilă până la 23:59 a penultimei zile din perioada dedicată înscrierilor – 6 septembrie.

Același calendar de admitere este valabil pentru studiile de master, candidații având la dispoziție 16 locuri la buget, 110 la taxă, dar și pentru învățământul la distanță unde sunt disponibile 253 locuri cu taxă.

Admiterea candidaților pentru programele de licență, la USV din Iași, se face pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat (Nota de la proba scrisă de Limba și literatura română – 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50%).

Studenții USV Iași beneficiază de condiţii excelente pentru pregătirea teoretică şi practică; săli de curs, laboratoare, seminarii, câmpuri experimentale, baze de practică proprii, laboratoare dotate cu aparatură de specialitate de ultimă generaţie, clinici și spital veterinar; bibliotecă dotată cu toate facilităţile pentru informare; atelierele de microproducție, amplasate într-o clădire modernă, care este dedicată specializărilor din cadrul Ingineriei produselor alimentare; campus studențesc în cea mai frumoasă zonă a Iaşului; locuri de parcare, peste 1600 locuri de cazare; peste 30 la sută de studenţi bursieri; burse cuprinse între 750 – 1200 lei; parteneriate internaționale de colaborare cu universități similare de pe 5 continente și din 32 de ţări.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 aprilie 2026
14 aprilie 2026