Adormirea Maicii Domnului: Tradiții, obiceiuri și semnificații ale Sfintei Marii Mari

Pe 15 august, creștinii ortodocși celebrează una dintre cele mai mari sărbători dedicate Fecioarei Maria – Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare sau Sântămaria. Considerată „Paștele verii”, această zi este încărcată de semnificații religioase, obiceiuri populare și credințe transmise de veacuri, fiind marcată atât în orașe, cât și în sate, prin slujbe, pelerinaje și tradiții cu rădăcini adânci.

Maica Domnului este cinstită de 2 ori pe an

În calendarul ortodox, Maica Domnului este cinstită de două ori pe an: la 15 august – momentul Adormirii, și la 8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului, numită și Sfânta Maria Mică. Potrivit tradiției bisericești, după Înălțarea Mântuitorului, Fecioara Maria a mai trăit unsprezece ani, fiind anunțată de Arhanghelul Gavriil că se va muta la viața veșnică. Se spune că, în ceasul trecerii sale, s-au petrecut minuni: bolnavii s-au vindecat, orbii au văzut, iar surzii au auzit. Apostolii au fost aduși prin lucrarea Duhului Sfânt pentru a-și lua rămas bun, iar trei zile mai târziu, Apostolul Toma a găsit mormântul gol, cu doar giulgiul rămas.

Sărbătoarea își are originile la Ierusalim, lângă Grădina Ghetsimani, acolo unde se află mormântul Maicii Domnului. În Răsărit, a fost instituită oficial de împăratul bizantin Mauriciu (528–603), care a stabilit data de 15 august, iar în Apus a fost răspândită de Papa Teodor I (642–649).

În România, 15 august are și o semnificație națională aparte: este Ziua Marinei Române, Maica Domnului fiind protectoarea marinarilor. În porturile de pe Dunăre și Marea Neagră au loc ceremonii, parade navale și evenimente dedicate celor care își duc viața pe apă.

Adormirea Maicii Domnului: Tradiții, obiceiuri și semnificații ale Sfintei Marii Mari

Unul dintre cele mai mari pelerinaje are loc la Mănăstirea Nicula, unde credincioșii vin să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în 1691 și cunoscută pentru lacrimile pe care le-ar fi vărsat timp de aproape o lună, în 1699.

Ziua este însoțită de numeroase obiceiuri și superstiții populare: femeile însărcinate cred că, dacă nu muncesc în ajun, vor avea o naștere ușoară; tinerele nemăritate spală icoana Maicii Domnului cu apă de busuioc pentru a avea noroc în dragoste; se culeg ultimele plante de leac, considerate neputincioase după această dată; se pomenesc morții prin împărțirea de struguri, prune și miere; ciobanii coboară oile de la munte, iar bărbații își schimbă pălăria cu căciula. Totodată, există interdicții – nu se tunde părul, nu se aprinde focul în sobă și nu se merge cu spatele, pentru a evita ghinionul.

Rânduiala liturgică este una specială: în biserici se cântă Prohodul Maicii Domnului, iar Epitaful este purtat în procesiune, asemenea momentului din Sâmbăta Mare. Credincioșii rostesc rugăciuni și acatiste dedicate, precum „Bucuria tuturor celor necăjiți”, fiind convinși că cererile făcute în această zi sunt mai ușor ascultate.

Adormirea Maicii Domnului rămâne o zi de întâlnire între credință și tradiție, un prilej de unitate spirituală și comunitară, în care oamenii își amintesc de cei dragi, își înnoiesc speranța și își reafirmă legătura cu valorile strămoșești.