Cea de-a XXXI-a ediție a Adunării Generale a Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) are loc în perioada 2-4 septembrie 2025 la Iași. 34 de filiale din țară s-au reunit la Iași pentru a celebra memoria națională a foștilor deținuți din România.
Astăzi, 3 septembrie 2025, a avut loc deschiderea adunării generale. Evenimentul a reunit foști deținuți politici din perioada comunistă, alături de susținători ai acestora. Programul adunării a inclus momente de comemorare a victimelor dictaturii, dar și discuții cu reprezentanții din țară despre tragicele momente, făcând o punte între trecut și viitor.
Adunarea Generală a Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România are loc la Iași
Deschiderea Adunării Generale AFDPR a avut loc astăzi, 3 septembrie 2025, la Iași. Evenimentul a avut loc în incinta Hotelului Moldova, iar filiala Iași s-a ocupat de organizarea acestuia. În cadrul evenimentului au fost prezenți numeroși reprezentanți ai asociației, președinți și membrii ai acesteia.
Întâlnirea de la Iași a început cu un moment de reculegere. Acesta a reprezentat un moment solemn, de respect față de victime.
În cadrul deschiderii și-a făcut prezența și subprefectul județului Iași, Marian Șerbescu, unde și-a exprimat respectul și admirația față de cei prezenți, adresând cuvinte de susținere pentru memoria națională.
Cine a fost prezent la deschiderea Adunării Generale AFDPR
Adunarea Generală a adus la Iași reprezentanți a 34 de filiale a asociației din întreaga țară. Printre aceștia se regăsește Niculina Moica, președintele asociației AFDPR, fostă deținută în anul 1959, fiind arestată de la frageda vârstă de 15 ani pentru discuții contra regimului. Prezent a fost și Biolan Ovidiu Daniel, președinte al filialei din Dolj.
“Suntem o asociație foarte puternică, înființată în ianuarie 90’. Scopul nostru a fost de a-i proteja pe cei care au suferit în închisorile comuniste. Să nu uităm că până în 89’ au fost în total peste 4 milioane de oameni care au trecut prin închisorile comuniste. Urmașii lor caută să găsească soluții, să amintească tinerilor și una din principalele noastre activități e de a vorbi în licee și de a aduce aminte tinerilor de acele orori ce au fost în perioada respectivă“, a declarat Biolan Ovidiu Daniel pentru BZI.
Printre cei prezenți la deschiderea adunării a fost și preotul Ion Vicovan, profesor în cadrul Facultății de Teologie din Iași, prof. univ. Cristina Pușcaș din Oradea, dar Emanuel Silvian Man, președinte de onoare al Ligii Studențești a Universității “Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. În cadrul evenimentului s-au reamintit momentele de oroare prin care au trecut numeroasele victime din perioada comunistă, aducând în atenție gravitatea situației din acele vremuri.
Adunarea Generală AFDRP continuă și mâine, 4 septembrie 2025, cu discuții între toți reprezentanții prezenți în Iași pentru a găsii soluții la toate problemele cu care se confruntă în prezent.