Prima pagină » Eveniment-Social » Imagini spectaculoase la Palatul Culturii din Iași! Expoziția „Matisse la Palat” a fost inaugurată

Imagini spectaculoase la Palatul Culturii din Iași! Expoziția „Matisse la Palat” a fost inaugurată

03 nov. 2026, 15:36, 1 ,
Andreea Ciobanu în Eveniment-Social

Palatul Culturii din Iași găzduiește, începând de astăzi, 3 noiembrie 2026, o expoziție dedicată unuia dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX. „Matisse la Palat” a fost inaugurată în Sala Tezaur a Muzeului de Artă, chiar în ziua în care se împlinesc 72 de ani de la moartea pictorului francez Henri Matisse.

La vernisaj, Alexandru Chituță, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova”, a vorbit despre importanța artistului și despre locul pe care acesta îl ocupă în istoria artei moderne. După expozițiile dedicate lui Giotto, Picasso, Brâncuși și Klimt, Palatul Culturii propune publicului o nouă întâlnire cu un nume care a schimbat modul în care este înțeleasă pictura.

„Matisse este un revoluționar. Am avut expoziția cu Giotto, un revoluționar în ceea ce privește mișcarea, emoția. De această dată venim cu o expoziție în premieră. Marile muzee din Europa s-au străduit în acest an să facă numeroase expoziții dedicate lui Matisse. Vorbim de un pictor care revoluționează împreună cu coechipierul său, Picasso. Matisse este cel care inventează tehnica decupajului, avem seria aceasta de nuduri albastre extraordinare. Henri Matisse face ca această culoare să nu mai transmită ceea ce reprezintă în natură”, a declarat Alexandru Chituță.

Parcursul expozițional este organizat în jurul a patru teme care surprind etape importante din creația artistului: universul atelierului și procesul său de lucru, perioada odaliscelor, tehnica formelor decupate și seria „Nud albastru”.

Vizitatorii pot descoperi inclusiv modul în care Matisse a transformat culoarea într-un mijloc de expresie artistică independent de reprezentarea fidelă a realității. În ultima parte a vieții, artistul a dezvoltat tehnica guașelor decupate, realizând compoziții din forme de hârtie colorată, o direcție care i-a definit creația târzie.

„Matisse la Palat” poate fi vizitată până pe 10 ianuarie 2027, în Sala Tezaur a Muzeului de Artă din cadrul Palatului Culturii. Expoziția oferă publicului ieșean ocazia de a descoperi mai îndeaproape universul unui artist care a influențat decisiv evoluția artei moderne.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Comentarii
  • un cunoscator

    Domnule Chituță, având în vedere expertiza dumneavoastră în artă, sper ca eticheta lucrării să precizeze distinct anul realizării colajului original și anul ediției litografice expuse: după Henri Matisse, „Nu bleu III”, colaj original din 1952; reproducere litografică, ediția […], anul […], editor […], atelier […]. Această diferențiere este necesară pentru informarea corectă a publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 noiembrie 2026
06 noiembrie 2026
Articole similare