Prima pagină » International » Aeroportul din Sofia va fi închis două dimineţi consecutive. Care sunt motivele
Aeroportul din Sofia va fi închis două dimineţi consecutive. Care sunt motivele

Aeroportul din Sofia va fi închis două dimineţi consecutive. Care sunt motivele

21 feb. 2026, 13:20,
Redacția BZI în International

Aeroportul internaţional Vasil Levski din Sofia va fi închis două dimineţi consecutive pentru traficul civil, pe 23 şi 24 februarie, cu excepţia aterizărilor de urgenţă şi a zborurilor militare, într-un moment în care găzduieşte nouă avioane cisternă ale Forţelor aeriene ale SUA, a informat administraţia aeroportului,notează EFE, potrivit Agerpres.

Intervalul în care nu sunt operate zboruri civile

Potrivit unui anunţ publicat pe platforma Flightradar24, închiderea va fi aplicată pe 23 februarie, între orele 01:15 şi 02:50 GMT, şi se va repeta pe 24 februarie între orele 01:05 şi 03:35 GMT, intervale orare în care vor fi permise doar decolările şi aterizările aeronavelor militare.

Site-ul web al aeroportului arată că, la acele ore, nu sunt programate de obicei zboruri comerciale, deşi uneori sosesc avioane care au înregistrat întârzieri.

Legătura cu criza iraniană

Media bulgare au legat prezenţa avioanelor americane şi suspendarea temporară a activităţii aeroportului din Sofia de transportarea de material militar către Orientul Mijlociu şi de presiunea exercitată de Washington asupra Iranului pentru a se ajunge la un acord privind programul nuclear iranian.

Presa bulgară aminteşte în acest context de desfăşurarea grupului de luptă al portavionului american Gerald Ford, care a traversat vineri strâmtoarea Gibraltar şi se aşteaptă să ajungă în Marea Mediterană de Est în următoarele zile.

Aeroportul neagă orice legătură cu prezența americană

La rândul său, televiziunea naţională bulgară (BNT) a citat un responsabil al aeroportului care a asigurat că suspendarea activităţii aeroportului „nu are nicio legătură” nici cu avioanele americane, nici cu tensiunile dintre Washington şi Teheran.

Potrivit acestei versiuni, închiderea ar avea drept cauză lucrări de reparaţie la pistă, care au fost programate în zorii zilelor menţionate pentru a minimiza impactul operaţional.

Portalul bulgar Dnevnik scrie că închiderea aeroporturilor pe timp de noapte pentru operaţiuni militare este de obicei asociată cu exerciţii, mişcări strategice sau operaţiuni sensibile, fără a presupune neapărat acţiuni de luptă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026