Prima pagină » Local » Aeroportul Iași devine galerie de artă în aer liber! Sculpturi monumentale realizate de artiști din trei țări vor fi expuse în Terminalul T4

Aeroportul Iași devine galerie de artă în aer liber! Sculpturi monumentale realizate de artiști din trei țări vor fi expuse în Terminalul T4

01 aug. 2025, 09:35,
Redacția BZI în Local

Simpozionul internațional Sculpture OPEN AIRport, un proiect artistic de anvergură și unic în Europa, s-a încheiat după trei săptămâni de creație intensă. Șapte artiști din România, Marea Britanie și Austria au transformat piatra și metalul în opere de artă remarcabile, realizate chiar în incinta Aeroportului Iași.

Lucrările vor înfrumuseța terminalul T4, aducând o notă de identitate culturală și modernitate în spațiul tranzitului internațional.

„Simpozionul internațional Sculpture OPEN AIRport, un proiect artistic de amploare, unic în Europa, a ajuns la final.
Timp de trei săptămâni, șapte artiști din România (Iași, București, Craiova, Alba Iulia, Timișoara), Marea Britanie (Londra) și Austria (Viena) au lucrat în aer liber, chiar în incinta Aeroportului Iași, transformând piatra și metalul în sculpturi impresionante ce vor marca vizual terminalul T4. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, cu sprijinul Consiliului Județean Iași și în parteneriat cu Aeroportul Iași, proiectul aduce în prim-plan un dialog contemporan între artă, spațiul public și mobilitate.
„Acest proiect artistic este o declarație despre cum arta poate redefini spațiile publice și o dovadă că infrastructura poate deveni cultură vie. Suntem mândri că instituțiile noastre, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Aeroportul Iași, colaborează între ele atât de frumos și că, astfel, aeroportul devine un loc al întâlnirii dintre mobilitate, identitate și creație.
Mulțumim artiștilor pentru implicare și pentru talentul cu care au modelat materia în simboluri ale deschiderii, mișcării și apartenenței la comunitate. Această inițiativă arată că Iașul nu este doar un punct de plecare sau de sosire, ci o destinație culturală în sine. Consiliul Județean Iași va continua să sprijine proiectele care aduc plus valoare comunității noastre”, a transmis Președintele Consililui Județean Iași, Costel ALEXE.
La Simpozionul internațional Sculpture OPEN AIRport au participat – 𝐕𝐥𝐚𝐝𝐥𝐞𝐧 𝐁𝐀𝐁𝐂𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐂𝐇𝐈, 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐢𝐧 𝐈𝐎𝐍𝐈𝐓̦𝐀̆, 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐌𝐀𝐆𝐃𝐀, 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐞 𝐌𝐎𝐆𝐎𝐒̦𝐀𝐍𝐔 , 𝐕𝐥𝐚𝐝 𝐓̦𝐄𝐍𝐔, 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐮 𝐕𝐄𝐑𝐃𝐈𝐀𝐍𝐔 și 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐍𝐔𝐄𝐋𝐄𝐀𝐍𝐔 – Fiecare artist a explorat într-un limbaj vizual propriu, dinamica dintre materie și mișcare, realizând trei lucrări din piatră („Echilibru”, „Traiectorie”, „Stigmat”) și patru din metal („Nautilus”, „Ad Astra”, „Infinity”, „Bumerang”).
Lucrările vor fi amplasate în interiorul și în jurul noului terminal al Aeroportului Iași ca repere culturale durabile, într-un loc al trecerii și întâlnirii continue”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026