Prima pagină » Economic Local » Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi, conferință despre venitul minim de incluziune 

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi, conferință despre venitul minim de incluziune 

26 oct. 2023, 14:17,
în Economic Local

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Iași a organizat, cu sprijinul Instituției Prefectului, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).

Astfel, în data de 24.10.2023 la ora 10.00 Instituția Prefectului a găzduit întâlnirea de informare cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială), în cadrul căreia Directorul și reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași au prezentat materialele de informare și etapele ce urmează a fi implementate.

Acest eveniment face parte din planul de comunicare și instruire, destinat sprijinirii primăriilor care au un rol activ în implementarea VMI, activități organizate în fiecare județ în parte de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în parteneriat cu Banca Mondială (BM).

Măsurile adoptate prin aplicarea Legii nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI) sunt parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale”, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.

VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său
Iniţiativa „Bucharest Nine“ (B-9) este o platformă de cooperare politică şi economică între nouă ţări NATO pentru consolidarea securităţii euro-atlantice pe flancul estic. Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9. Formatul București 9 a fost înfiinţat la iniţiativa fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, în 2015, iar prima […]
Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 aprilie 2026
08 aprilie 2026
Articole similare