Prima pagină » Eveniment-Social » „Aida”, de Verdi, la Operă. Trei spectacole, toate cu casa închisă!
„Aida”, de Verdi, la Operă. Trei spectacole, toate cu casa închisă!

„Aida”, de Verdi, la Operă. Trei spectacole, toate cu casa închisă!

03 apr. 2023, 10:40,
în Eveniment-Social

Primul spectacol al Operei Naționale Române din Iași din această lună este „Aida”, de Giuseppe Verdi. Opera în patru acte, care a avut premiera pe 24 octombrie 1871, la Cairo, este programată pe 7, 8 și 9 aprilie, în Sala Mare, ora de începere fiind 18:30.

„Ca urmare a faptului că un titlu ca Aida este extrem de dificil de pus în scenă, nu putem să îl oferim publicului de mai multe ori într-o stagiune. Din această cauză, am decis ca în acest an să programăm de trei ori, în trei zile consecutive, grandiosul eveniment, pentru ca spectatorii să se poată bucura de un spectacol apreciat, de înaltă ținută. Vor fi două distribuții diferite, cu îndrăgiții noștri soliști, dar și invitați de marcă, care au fost prezenți pe marile scene ale lumii. Decizia noastră s-a dovedit a fi inspirată, toate cele trei reprezentații urmând a se juca cu casa închisă. De altfel, în acest an am vândut toate biletele la toate evenimentele găzduite de Sala Mare. Și pentru acest lucru, mulțumim din suflet spctatorilor noștri fideli, care ne copleșesc cu dragostea lor” a declarat managerul interimar al Operei Iași, Andrei Fermeșanu.

În aceată lună, Opera Națională Română din Iași va oferi publicului și o altă creație de referință a lui Giuseppe Verdi, „Messa da Requiem”. Concertul vocal-simfonic va avea loc pe 13 aprilie, de la ora 18:30, în Sala Unirii – Cinema Victoria.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 noiembrie 2026
05 noiembrie 2026